Antena Meniu Search
x

Curs valutar

GREVA de la Lufthansa continuă! Operatorul german anunţă pierderi de 20 milioane de euro, după două zile de proteste

Piloţii companiei Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, continuă greva şi sâmbătă, operatorul german anunţând pierderi de 20 milioane de euro, după două zile de proteste.

de Redactia Observator

la 25.11.2016 , 12:41

Piloţii Lufthansa continuă greva şi sâmbătă. Operatorul german anunţă pierderi de 20 milioane de euro, după două zile de proteste

Piloţii companiei Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, continuă greva şi sâmbătă, operatorul german anunţând pierderi de 20 milioane de euro, după două zile de proteste.

Lufthansa a anulat începând de miercuri peste 2.600 de zboruri, perturbând planurile de călătorie a peste 315.000 de pasageri.

Sindicatul a sporit presiunile asupra conducerii, anunţând joi că prelungeşte greva pentru a treia oară, în ziua de sâmbătă, când cursele pe distanţe lungi vor fi afectate până la miezul nopţii.

Articolul continuă după reclamă

Greva piloţilor este al 14-lea protest al angajaţilor care are loc la Lufthansa de la începutul lui 2014.

Sindicatul cere creşterea salariilor în medie cu 3,7% pe an, în perioada 2012-2017, pentru 5.400 de piloţi din Germania.

Lufthansa a oferit o creştere de 2,5% într-o perioadă de şase ani, până în 2019, însă directorul general al operatorului german, Carsten Spohr, a spus că majorarea salariilor piloţilor cu procentul solicitat de aceştia ar pune în pericol viitorul companiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » GREVA de la Lufthansa continuă! Operatorul german anunţă pierderi de 20 milioane de euro, după două zile de proteste