Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cea mai veche piramidă din lume poate fi din nou vizitată

Cea mai veche piramidă din lume poate fi din nou vizitată! Construcţia a fost ridicată cu mai bine de patru milenii în urmă la indicaţiile Marelui Preot Imhotep, pe care unii specialişti îl consideră a fi primul arhitect al Planetei.

de Redactia Observator

la 06.03.2020 , 17:31

  • Cea mai veche piramidă din lume poate fi din nou vizitată
  • Piramida a fost ridicată la indicaţiile Marelui Preot Imhotep

Cea mai veche piramidă din lume poate fi din nou vizitată! Construcţia a fost ridicată cu mai bine de patru milenii în urmă la indicaţiile Marelui Preot Imhotep, pe care unii specialişti îl consideră a fi primul arhitect al Planetei. După 14 ani de restaurare, piramida în trepte poate fi - din nou - vizitată de turişti. Autorităţile de la Cairo speră că va fi un motiv destul de puternic pentru a atrage din nou turişti. Numărul oaspeţilor din străinătate a scăzut dramatic după revoluţia din 2011, aşa că egiptenii depun toate eforturile pentru a remedia situaţia. 

Piramida ajunsă la venerabila vârstă de 4700 de ani este din nou gata să primească vizitatori. Ajunsese în pericol să se prăbuşească în 2006, când guvernul egiptean de atunci a iniţiat un program de restaurare. Lucrările au fost întrerupte în 2011, după revoluţia care l-a înlăturat pe Hosni Mubarak, dar după doi ani au fost reluate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Este supranumită piramida în trepte, datorită formei neobişnuite. Este modelul care era la modă cu aproape cinci milenii în urmă, înainte să apară piramidele cu pereţii netezi. A fost proiectul lui Imhotep, considerat de istorici drept primul arhitect din istorie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Piramida este înscrisă de UNESCO în patrimoniul mondial şi reprezintă elementul central al unui uriaş complex funerar care cuprinde numeroase alte monumente. Printre acestea se numără sute de morminte de înalţi demnitari, construite de-a lungul câtorva milenii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?
Observator » Ştiri externe » Cea mai veche piramidă din lume poate fi din nou vizitată