Bilanţul morţilor de la Manchester Arena creşte de la o oră la alta! Cea mai mică victimă a atacului terorist avea doar 8 ani
Pe lista durerii nu figurează doar copii sau tineri care au participat la concertul Arianei Grande. Pe listă sunt şi părinţi care îşi aşteptau fiii sau fiicele în foaier. Copiii lor au supravieţuit, însă vor rămâne cu o durere infinită în suflet.
Pe lista durerii nu figurează doar copii sau tineri care au participat la concertul Arianei Grande. Pe listă sunt şi părinţi care îşi aşteptau fiii sau fiicele în foaier. Copiii lor au supravieţuit, însă vor rămâne cu o durere infinită în suflet.
Olivia avea 15 ani şi era pe Manchester Arena împreună cu prietenul ei, care îşi sărbătorea ziua. Înainte de concert, şi-a sunat mama.
Charlotte Campbell, mama Oliviei:
"Aştepta să urce pe scenă Ariana şi era foarte fericită. Mi-a mulţumit şi mi-a spus că mă iubeşte. A fost ultima dată când am auzit-o."
De atunci, mama a aşteptat telefonul ei. A căutat-o prin spitale, dar şi la morgă. Nimeni nu i-a dat niciun răspuns, până aseară, când temerile ei s-au adeverit. Olivia a fost găsită printre morţi.
În acelaşi atac a pierit şi Georgina. Cu o zi înainte, tânăra de 18 ani i-a dat un mesaj pe Twitter Arianei Grande în care îi spunea că abia aşteaptă s-o vadă.
Cea mai mică din victimele atentatului avea doar 8 ani. Era la concert cu mama şi sora ei mai mare. Cele două au fost rănite. Au fost găsite, mai târziu, în spitale diferite.
Printre cele 22 de victime este şi John, un tânăr dansator, dar şi doi soţi din Polonia. Cei doi veniseră la concert să-şi ia fiica. Fotografia a fost făcută la scurt timp după ce au ajuns în faţa sălii de concerte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰