Polonia cere mai multe sisteme PATRIOT după incidentul cu dronele ruseşti
Polonia a solicitat aliaților săi sisteme suplimentare de apărare aeriană și tehnologie antidronă pentru a-și proteja teritoriul faţă de incursiunile Rusiei, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Cererea vine după ce Varșovia a doborât mai multe drone rusești care au pătruns pe teritoriul său în timpul celui mai recent atac masiv asupra Ucrainei, prima astfel de reacție de la începutul invaziei la scară largă, în urmă cu peste trei ani și jumătate.
Guvernul polonez consultă aliații NATO cu privire la un sprijin suplimentar. Incidentul a fost discutat miercuri, după ce Polonia a invocat Articolul 4 al NATO, care prevede consultări între statele membre și poate deschide calea pentru acțiuni coordonate.
"Avem nevoie de sisteme Patriot, pentru că dronele nu sunt singura amenințare rusă la adresa spațiului nostru aerian. De asemenea, avem nevoie de un ‘zid antidronă’", a declarat ministrul de externe Radoslaw Sikorski la Varșovia.
La Londra, ministrul britanic al apărării John Healey a calificat incientul drept "periculos, iresponsabil, fără precedent" și a spus că guvernul său analizează modalități de a răspunde cererii Poloniei. Printre opțiuni se numără și întoarcerea în Polonia a avioanelor Typhoon care au făcut parte din misiunea NATO de poliție aeriană până acum șase săptămâni.
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat că a primit "nu doar declarații de solidaritate, ci și propuneri concrete de sprijin" în discuțiile purtate cu liderii Franței, Marii Britanii, Ucrainei, Italiei, Germaniei și Olandei.
Livrarea unor sisteme avansate de apărare, complicată
Totuși, livrarea unor sisteme avansate, precum Patriot, ar putea fi complicată. Adjunctul ministrului german al apărării, Jens Plötner, a declarat că acestea sunt "cel mai bine poziționate în prezent în Ucraina", dar a adăugat că Germania nu va evita responsabilitatea de a proteja NATO.
Incidentul cu drone din Polonia a avut loc în timp ce SUA și aliații europeni discută noi sancțiuni împotriva Rusiei. Moscova a negat că a vizat obiective din Polonia și a susținut că atacurile au vizat doar fabrici de armament din Ucraina, adăugând că este dispusă să poarte discuții cu Ministerul Apărării de la Varșovia.
Forțele poloneze și olandeze au doborât mai multe drone în primele ore ale zilei de miercuri, în timp ce bateriile de rachete Patriot germane aflate deja în Polonia au fost puse în alertă. Autoritățile poloneze au înregistrat 19 încălcări ale spațiului aerian, majoritatea dronelor provenind de pe teritoriul Belarusului.
Rămăşiţele unei drone au lovit o casă dintr-un sat aflat la mai puțin de 15 kilometri de granița cu Belarus. Nu s-au înregistrat victime. Totuși, Tusk a calificat incidentul drept "un act de agresiune" și "o provocare intenționată" din partea Moscovei.
Reacții ferme la nivel european
"Nu putem spune că suntem în război. Însă este clar că această provocare depășește limitele anterioare și este incomparabil mai periculoasă pentru Polonia decât toate cele de până acum", a spus premierul în parlament.
Reacțiile la nivel european au fost ferme. Cancelarul german Friedrich Merz a condamnat "acțiunile iresponsabile" ale Rusiei, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis solidaritate deplină cu Polonia. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a numit incidentul "absolut iresponsabil", iar șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a afirmat că "indicațiile sugerează că a fost intenționat, nu accidental."
Este pentru prima dată de la începutul invaziei rusești din Ucraina, în februarie 2022, când un stat NATO a doborât aeronave militare rusești care i-au încălcat spațiul aerian.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰