Antena Meniu Search
x

Povestea dramatică a Evei, o româncă fără identitate din Italia

I se spune Eva sau Eda Alina Marin, are 37 de ani, dar în realitate nu ştie cine este. Este povestea dramatică a unei românce, care a fost vândută de părinţi unei familii de romi, care a adus-o în Italia şi a obligat-o să cerşească.

de Monica Palade

la 29.05.2021, 18:20

Povestea dramatică a Evei, o româncă fără identitate din Italia - La Stampa

Nu ştie nici când s-a născut, nici unde şi nici ce vârstă are în realitate. „Știu că sunt de origine română. Am fost vândută de părinţi sau răpită când eram foarte mică. Am fost crescută de o familie de romi, care au spus că sunt unchii mei. Mi-am petrecut copilăria furând din stații și cerșind. Am fost în Franța și Germania. În 1998, am ajuns la Torino. Am trăit într-o baracă. Într-o zi am fugit și am cerut ajutor”, povesteşte Eva pentru publicaţia italiană, La Stampa.

A reuşit să scape de coşmar, dar doar parţial

Avea 16 ani când românca a reuşit să fugă şi a ajuns la un centru pentru minori. „Am crescut fără să pot merge la școală. Am învățat italiana citind un dicționar ”. De ani de zile încearcă să-și obțină o identitate. Dar nici instanțele și nici ambasadele nu au reușit să o recunoască. A reușit să obțină din România un certificat de naștere cu ajutorul căruia și-a făcut pașaport la consulatul României de la Torino. Doar că mai târziu a aflat că nu era al ei și că nici măcar data de naștere, 20 august 1983, nu pare a fi ziua nașterii sale.

„Nu știu cine sunt, eram prea mică pentru a avea amintiri exacte. Pot spune doar că atunci când îmi sărbătoream ziua de naștere era cald afară… Din 2002, când au găsit în România o femeie căreia i-au aparținut datele atribuite mie inițial, nu mai am identitate. Mă strigau «Eda», sunt sigură de asta, dar mai mult de atât nu știu nimic despre identitatea mea. Pentru mine e o adevărată dramă, nu pot avea documente și dacă reușesc să le obțin sunt temporare, nu pot obține permis de conducere, nu pot avea un medic de familie și nici să-mi înscriu copiii la școală.”

„Știu că sunt o mamă bună, foarte diferită de singura femeie pe care am întâlnit-o ca mamă. Dar am nevoie de o identitate. Nu mai suport să fiu apatrid. Vreau să fiu cetățean italian și să fac pace cu trecutul meu”, a mai spus Eva pentru La Stampa.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Povestea dramatică a Evei, o româncă fără identitate din Italia