Premierul Ungariei, somat de Consiliul European să deblocheze cele 90 de miliarde de euro pentru Ucraina
Consiliul European i-a cerut premierului ungar să renunțe la blocarea celor 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, avertizând că un veto ar afecta credibilitatea deciziilor luate la nivelul Uniunii Europene.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, i-a trimis luni după-amiază o scrisoare lui Viktor Orban, în care îi solicită să respecte acordul convenit în decembrie și să permită activarea mecanismului financiar destinat Kievului.
"Vă îndemn ferm să acționați în conformitate cu decizia noastră comună din 18 decembrie și să deblocați implementarea Împrumutului de Sprijin pentru Ucraina în valoare de 90 de miliarde de euro", a scris Costa, citat de POLITICO.
Șeful Consiliului European l-a avertizat pe Viktor Orban că nerespectarea înțelegerii ar reprezenta "o încălcare a principiului cooperării loiale" între statele membre și a subliniat că "niciun stat membru nu poate submina credibilitatea deciziilor luate colectiv".
În textul transmis liderului Ungariei, Costa a precizat că rămâne "pe deplin angajat" față de securitatea energetică a tuturor țărilor din UE și că va discuta problema conductei Druzhba cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Guvernul de la Budapesta a anunțat vineri că va bloca pachetul financiar dacă Ucraina nu reia fluxurile de petrol rusesc prin conducta Druzhba, care alimentează Ungaria și Slovacia și a fost avariată recent în urma unui atac cu dronă atribuit Rusiei.
"Blocăm împrumutul UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina până când tranzitul petrolului către Ungaria prin conducta Druzhba va fi reluat. Ucraina șantajează Ungaria prin oprirea tranzitului de petrol, în coordonare cu Bruxelles-ul și cu opoziția ungară, pentru a crea probleme de aprovizionare în Ungaria și pentru a împinge în sus prețurile la combustibil înainte de alegeri", a transmis pe X Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai premierului Viktor Orban.
Pachetul financiar, convenit de liderii UE la finalul anului 2025, este conceput pentru a asigura finanțarea stabilă a Ucrainei pentru anii 2026-2027. Banii sunt destinați acoperirii cheltuielilor bugetare esențiale - salarii, pensii, funcționarea serviciilor publice - dar și menținerii stabilității economice și achiziției de echipamente militare și alte resurse necesare apărării în condiții de război.
Deși este prezentat ca un "împrumut pentru Ucraina", mecanismul este construit astfel încât Kievul să nu ramburseze suma din bugetul propriu. Uniunea Europeană este cea care se împrumută pe piețele internaționale, prin emiterea de obligațiuni comune. Practic, UE atrage banii în numele statelor membre și apoi îi pune la dispoziția Ucrainei.
Obligațiunile sunt garantate de bugetul UE. Garanția folosește marja disponibilă din cadrul financiar multianual – așa-numitul "headroom", adică diferența dintre plafonul maxim de cheltuieli și cheltuielile deja programate, care poate servi drept siguranță pentru investitori.
Potrivit formulei politice convenite, rambursarea urmează să fie acoperită pe termen lung din alte surse stabilite la nivel european, inclusiv din eventuale despăgubiri de război sau din active rusești înghețate, în măsura în care cadrul legal va permite acest lucru. Adoptarea deciziei necesită însă unanimitate la nivelul statelor membre, iar opoziția Ungariei poate întârzia sau chiar bloca acordarea sprijinului.
Viktor Orban continuă să acuze Bruxelles-ul și Kievul că încearcă să influențeze politica internă a Ungariei. "Bruxellezii și Kievul intervin în alegerile din Ungaria pentru că vor să înlăture guvernul nostru patriotic, astfel încât să își poată impune planurile. Nu ne pot tăia accesul la energia rusească, nu ne pot forța să acceptăm aderarea Ucrainei la UE, nu ne pot obliga să trimitem bani și nu ne pot târî în război. Mâinile jos! Viitorul Ungariei trebuie decis exclusiv de poporul ungar!", a scris premierul ungar luni seara pe X.
Disputa adâncește tensiunile dintre Budapesta și restul capitalelor europene, într-un moment în care Uniunea încearcă să transmită un semnal de unitate în sprijinul Ucrainei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰