Trump cere înlăturarea unei democrate din conducerea Netflix, altfel vor exista "consecinţe"
Donald Trump a avertizat Netflix că va "suporta consecinţele" dacă nu o înlătură din conducerea companiei pe experta democrată în politică externă Susan Rice. Declarația vine în plină luptă corporatistă pentru preluarea gigantului media Warner Bros Discovery (WBD), unde Netflix concurează cu Paramount Skydance.
Într-o postare pe platforma sa, Truth Social, președintele american a descris-o pe Susan Rice, fost consilier pentru securitate naţională în administraţia Barack Obama și fost ambasador la ONU, ulterior consilier la Casa Albă în mandatul lui Joe Biden, drept o "marionetă politică" și i-a transmis că nu are "nici talent, nici abilităţi", potrivit The Guardian.
Sâmbătă, Trump a scris despre Susan Rice: "PUTEREA EI A DISPĂRUT ȘI NU SE VA MAI ÎNTOARCE NICIODATĂ. Cât este plătită și pentru ce???"
Comentariile sale marchează o nouă intervenţie în disputa pentru preluarea Warner Bros Discovery, la doar câteva săptămâni după ce promisese că nu se va implica în proces.
O promisiune încălcată și rolul autorităților federale
La începutul lunii februarie, într-un interviu acordat NBC News, Trump afirmase că Departamentul de Justiţie va gestiona analiza tranzacţiei privind WBD, după ce anterior susținuse că se va implica personal în revizuirea acordului. Orice preluare a Warner Bros Discovery trebuie aprobată de autoritățile federale de reglementare.
Ultimele declaraţii sugerează însă o schimbare de poziţie, într-un punct de cotitură al negocierilor.
Cine este Susan Rice și ce rol are la Netflix
Susan Rice a fost membră a consiliului de administrație al Netflix între 2018 și 2020, poziție pe care a părăsit-o în timpul administrației Biden. Ea a revenit în 2023 și face parte din comitetul de nominalizare și guvernanță al companiei.
Într-un podcast recent, Rice a declarat că acele corporaţii, firme de avocatură şi organizaţii media care şi-au arătat loialitatea faţă de Trump "vor fi trase la răspundere" dacă democraţii vor reveni la putere.
Ca parte a intervenţiei sale, Trump a redistribuit pe reţeaua X o postare a influencerei conservatoare Laura Loomer, care i-a descris pe Rice şi Netflix drept "anti-americani" şi a acuzat-o că "ameninţă jumătate din ţară cu un guvern instrumentalizat şi represalii politice pentru că au ales pe cine au vrut să voteze ca preşedinte?"
Bătălia de 108 miliarde de dolari pentru Warner Bros Discovery
Declaraţiile lui Trump vin cu doar câteva zile înainte ca Paramount Skydance să depună oferta sa finală pentru Warner Bros Discovery, în competiţie directă cu propunerea deja existentă a Netflix.
Paramount, controlată de familia miliardară Ellison, încearcă să securizeze o preluare de 108,4 miliarde de dolari, ofertă susținută de o garanţie personală de 40 de miliarde de dolari din partea lui Larry Ellison, cofondator al Oracle.
În varianta propusă de Netflix, biblioteca vastă a platformei de streaming ar prelua controlul asupra unor active majore ale WBD, inclusiv studioul Warner Bros, cunoscut pentru francize precum Harry Potter, Superman și Batman, dar și HBO, care produce seriale precum Game of Thrones, The White Lotus și Succession.
Posibila fuziune dintre Netflix și WBD a stârnit reacţii critice în rândul politicienilor americani şi al unor figuri din industria divertismentului, unii avertizând că noul conglomerat media ar putea controla aproape jumătate din piaţa de streaming din Statele Unite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰