Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preşedintele Franţei, despre declaraţiile şefului armatei: "Au fost deformate. Nu acesta e sensul"

Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă marţi, într-un interviu acordat RTL, că vrea "o nouă formă" a serviciului naţional universal (SNU), destinat minorilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani, în vederea unei "consolidări a pactului armată-naţiunea", dar vrea să "şteargă" ideea că Franţa şi-ar trimite "tinerii în Ucraina" pentru ca să lupte împotriva invadatorului rus, relatează BFMTV.

de Redactia Observator

la 25.11.2025 , 11:06

Preşedintele Franţei, despre declaraţiile şefului armatei: "Au fost deformate. Nu acesta e sensul" Preşedintele Franţei, despre declaraţiile şefului armatei: "Au fost deformate. Nu acesta e sensul" - Profimedia

La câteva zile după izbucnirea unui scandal, în urma unor declaraţii ale şefului armatei, care aprecia că Franţa trebuie "să accepte să-şi piardă copiii" în caz de război, Emmanuel Macron tranşează problema în acest interviu.

"Declaraţiile sale au fost deformate", a subliniat şeful statului.

"Trebuie, într-adevăr, imediat, să ştergem orice idee confuză care ar consta în a spune că ne vom trimite tinerii în Ucraina", a declarat preşedintele francez.

Articolul continuă după reclamă

"Acesta nu este deloc sensul", a subliniat el.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

El respinge această ipoteză în contextul tensionat al Războiului dfin Ucraina, unde au fost ucise mai multe persoane în noaptea de luni spre marţi, însă nu vrea să lase pronblema apărării la o parte.

Servicul Naţional Universal (SNU), care urmează să fie înlocuit cu un "serviciu militar voluntar", este îngropat din nou de cel care l-a creat.

Şeful statului nu reia expresia "serviciu militar voluntar", anunţată într-un comunicat al Guvernului la 19 septembrie, cu ocazia anunţării desfiinţării mai multor delegaţii interministeriale în vederea efectuării unor efconomii, însă confirmă, la RTL, "transformarea serviciului naţional universal către o nouă formă".

Emmanuel Macron îndeamnă totodată la o "consolidare a pactului armată-naţiune" în Franţa.

"În momentul în care războiul se hibridizează, este foarte important ca un maximum al compatrioţilor noştri să înţeleagă ce sunt armate noastre, cum funcţionează, să participe la rezerva pe care am înfiinţat-o şi care este foarte importantă pentru că aduce competenţe armatei noastre", a subliniat el.

Şeful armatei, sub tir de critici

Scandal în Franţa, unde şeful armatei a făcut câteva afirmaţii foarte dure. Episodul are loc în momentul în care președintele Emmanuel Macron urmează să prezinte un plan pentru serviciul militar voluntar plătit, menit să consolideze forțele armate împotriva amenințării din partea Rusiei.

Franța, ale cărei relații cu Rusia sunt într-un punct slab, a demarat un efort concertat pentru a-și convinge cetățenii că trebuie să fie pregătiți de război. Însă un avertisment din partea noului șef al armatei franceze, conform căruia țara trebuie să accepte posibila pierdere a copiilor săi, a atins un punct sensibil.

Șeful armatei, generalul Fabien Mandon, care a preluat funcția de șef de stat major în septembrie, le-a spus primarilor reuniți la Paris din toată Franța săptămâna trecută că trebuie să devină mesagerii unei noi hotărâri franceze pe un continent european instabil, conform New York Times.

Ceea ce este necesar, a spus el, este "spiritul care acceptă că va trebui să suferim pentru a proteja ceea ce suntem". Dacă Franța "ezită pentru că nu suntem pregătiți să acceptăm pierderea copiilor noștri", atunci "suntem, într-adevăr, în pericol", le-a spus el primarilor, evocând amenințarea crescândă din partea Rusiei de la invazia sa la scară largă a Ucrainei în 2022.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri externe » Preşedintele Franţei, despre declaraţiile şefului armatei: "Au fost deformate. Nu acesta e sensul"