Antena Meniu Search
x

Preşedintele Poloniei: Nu voi avea odihnă până când Ucraina va intra în UE

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, s-a adresat, sâmbătă, parlamentului ucrainean, el afirmând că nu va avea odihnă până când Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene. Război Rusia - Ucraina, ziua 89 LIVE TEXT

de Redactia Observator

la 23.05.2022, 11:29

Preşedintele Poloniei: Nu voi avea odihnă până când Ucraina va intra în UE
Andrzej Duda și Volodimir Zelenski - Profimedia

“Nu voi avea odihnă până când Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene”, a spus Duda, potrivit The Guardian. El a mai afirmat că Ucraina este cea care îşi decide propriul viitor. “Au apărut voci îngrijorătoare care spun că Ucraina ar trebui să cedeze cerinţelor lui Putin. Doar Ucraina are dreptul să îşi decidă viitorul... nimic despre voi fără voi”, a adăugat Duda.

“Dragi ucraineni, rudele voastre – soţii, părinţi, copii – care au fost forţaţi să meargă în Polonia nu sunt refugiaţi în ţara noastră, sunt oaspeţii noştri”, a spus preşedintele polonez. Andrzej Duda a devenit primul lider străin care a rostit un discurs personal în parlamentul Ucrainei, după startul invaziei. Duda a fost aplaudat în picioare de parlamentari.

Franţa avertizează că procesul de aderare a Ucrainei la UE va dura 15 sau 20 de ani

Tot duminică, ministrul delegat francez pentru Afaceri Europene Clement Beaune, a declarat că procesul de aderare al Ucraunei la UE va dura "15-20 de ani”. “Trebuie să fim sinceri. Minţim dacă spunem că Ucraina va intra în UE în şase luni, un an sau doi ani. Nu este adevărat. Fără îndoială va dura 15 sau 20 de ani, o perioadă lungă”, a spus Beaune la un post de radio. “Nu vreau să le vindem ucrainenilor iluzii sau minciuni. Dacă le spunem: ‘Bun venit în UE’, însă nu aţi citit nota din josul pagini, din contract, ‘în 15 ani’, cred că pregătim decepţii pentru o întreagă generaţie de ucraineni”, a adăugat oficialul francez.

Ucraina a finalizat în aprilie completarea chestionarul pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ucrainenii au precizat atunci că se aşteaptă să dobândească statutul de ţară candidată la aderarea la UE în luna iunie, în timpul unei reuniuni programate a Consiliului European. Consiliul European urmează să se reunească pe 23-24 iunie, potrivit programului Consiliului de pe site-ul său. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Preşedintele Poloniei: Nu voi avea odihnă până când Ucraina va intra în UE