Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Imagini cu Donald Trump în timp ce vorbește la telefon cu Putin! Ce DECIZIE au luat cei doi lideri, după aproape o oră de discuție (VIDEO)

Preşedintele Donald Trump a discutat sâmbătă timp de 50 de minute cu omologul său rus, Vladimir Putin, aceasta fiind prima discuţie între cei doi lideri de la instalarea noului preşedinte de la Casa Albă, relatează agenţia de ştiri Tass şi The Telegraph.

de Redactia Observator

la 29.01.2017 , 12:56

Preşedintele Donald Trump a discutat sâmbătă timp de 50 de minute cu omologul său rus, Vladimir Putin, aceasta fiind prima discuţie între cei doi lideri de la instalarea noului preşedinte de la Casa Albă, relatează The Telegraph.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a anunţat conversaţia telefonică între cei doi lideri printr-un mesaj postat pe Twitter.

Mesajul conţine şi o fotografie în care apare Donald Trump vorbind la telefon, iar în apropierea sa se află vicepreşedintele Mike Pence, consilierul prezidenţial pentru Securitate, Michael Flynn, şeful Cancelariei Prezidenţiale, Reince Priebus, şi consilierul prezidenţial pentru Strategie, Steve Bannon.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

CNN a transmis imagini surprinse în timpul conversației avute de Trump cu Vladimir Putin.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit Kremlinului, cei doi lideri au căzut de acord să conlucreze şi să îmbunătăţească relaţiile între cele state.

"Ambele părţi şi-au exprimat disponibilitatea pentru a conlucra în mod activa la stabilizarea şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare ruso-americane", se afirmă într-un comunicat dat publicităţii de Kremlin.

Putin şi Trump au hotărât să continue "contactele la nivel personal în mod regulat" şi au discutat despre pregătirea unei întâlnirii oficiale între cei doi şefi de stat.

Kremlinul menţionează că cel mai important rezultant al discuţiei reprezintă afirmarea necesităţii unei lupte comune împotriva terorismului internaţional şi prioritatea colaborării militare în Siria.

De asemenea, cei doi lideri au acceptat să stabilească o cooperare ”asemănătoare unor parteneri” atunci când vine vorba de probleme globale precum criza ucraineană, programul nuclear iranian, conflictul israeliano-arab şi tensiunile din peninsula Coreeană.

”Putin i-a amintit preşedintelui Trump că ţara noastră a sprijinit ăentru mai bine de două secole America, că cele naţiuni au fost aliate în cele două războaie mondiale şi acum percepe SUA drept cel mai important partener în lupta de combatere a terorismului internaţional”, se mai arată în comunicatul Kremlinului.

Liderul rus s-a arătat încântat de victoria miliardarului republican şi a promis că va lucra în următorii patru ani pentru a îmbunătăţi relaţiile bilaterale dintre Moscova şi Washington.

Înainte de a discuta cu Putin, Trump a purtat o conversaţie telefonică şi cu cancelarul german Angela Merkel, timp de 45 de minute, a mai precizat Spicer.

În cursul zilei de sâmbătă, pe lângă Putin şi Merkel, preşedintele american a discutat telefonic cu o serie alţi lideri internaţionali, precum premierul japonez Shinzo Abe, preşedintele francez Francois Hollande sau prim-ministrul australian Malcom Turnbull.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Imagini cu Donald Trump în timp ce vorbește la telefon cu Putin! Ce DECIZIE au luat cei doi lideri, după aproape o oră de discuție (VIDEO)