Prima întâlnire oficială între americani și ruși de la începutul războiului din Ucraina. Șeful CIA s-a întâlnit în Turcia cu șeful spionajului rusesc
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA), William Burns, s-a deplasat luni în Turcia, pentru o întâlnire cu directorul Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narîşkin, pe care l-a avertizat asupra consecinţelor unui eventual atac nuclear al Rusiei în Ucraina, notează Mediafax.
Aceasta este prima întrevedere directă între oficiali din SUA şi Rusia organizată de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, în februarie.
William Burns "nu poartă negocieri de niciun fel. Nu discută despre soluţionarea războiului din Ucraina", a declarat un oficial de la Casa Albă, sub protecţia anonimatului, potrivit agenţiei Reuters.
"Transmite un mesaj referitor la consecinţele utilizării armelor nucleare de către Rusia şi despre riscurile pe care escaladarea conflictului le-ar avea asupra stabilităţii strategice. De asemenea, va discuta despre cazurile cetăţenilor americani deţinuţi pe nedrept. Am informat Ucraina în avans despre această deplasare. Rămânem ataşaţi ferm principiului: nimic despre Ucraina în lipsa Ucrainei", a precizat oficialul american.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat în mod repetat că va apăra teritoriul rus cu toate mijloacele, inclusiv cu armament nuclear, în cazul unui atac. Liderul de la Kremlin a acuzat Occidentul de şantaj nuclear la adresa Moscovei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰