Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima plimbare în spaţiu cu turişti. Miliardarul Jared Isaacman a ieşit din capsula SpaceX la 700 km deasupra Pământului. VIDEO

SpaceX a realizat prima misiune de plimbare în spațiu cu turiști care nu sunt astronauți profesioniști. Doi membri ai echipajului capsulei Dragon au ieşit în spațiu, timp de zece minute fiecare, la circa 700 km deasupra Pământului.

de Redactia Observator

la 12.09.2024 , 16:38

Prima plimbare în spaţiu cu turişti. Miliardarul Jared Isaacman a ieşit din capsula SpaceX la 700 km deasupra Pământului. VIDEO Prima plimbare în spaţiu cu turişti. Miliardarul Jared Isaacman a ieşit din capsula SpaceX la 700 km deasupra Pământului. VIDEO - Profimedia

Doi turişti, astronauţi amatori, au efectuat prima ieşire privată în spaţiu şi au testat costume spaţiale subţiri concepute de SpaceX, într-una dintre cele mai îndrăzneţe încercări de până acum de a depăşi limitele zborurilor spaţiale cu finanţare privată. Expediţia spaţială a avut loc la o altitudine de aproximativ 700 km deasupra Pământului, în timp ce Staţia Spaţială Internaţională (ISS) se află la o altitudine de aproximativ 400 km.

Miliardarul Jared Isaacman, 41 de ani, care conduce misiunea Polaris Dawn, a ieşit joi din capsula spaţială Dragon în jurul orei 13:50 (ora României). "Acasă avem cu toţii multă treabă de făcut, dar de aici Pământul pare cu siguranţă o lume perfectă", a declarat el, în timp ce stătea pe o scară şi privea în jos spre suprafaţa Pământului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Isaacman a fost urmat de Sarah Gillis, inginer senior la SpaceX, care a lucrat de la sol mulţi ani la misiuni. Gillis, în vârstă de 30 de ani, a efectuat teste de mişcare pentru a evalua modul în care noul costum SpaceX, un echivalent mult mai puţin voluminos al echipamentului NASA, funcţionează în spaţiu.

Pe acelaşi subiect

Pentru a pregăti testul, efectuat la o altitudine de 700 km, capsula Crew Dragon a fost complet depresurizată, ceea ce înseamnă că întregul echipaj, inclusiv cei doi care au rămas înăuntru, s-a bazat pe costumele lor spaţiale pentru oxigen şi presiune. Până în prezent, doar agenţiile guvernamentale bine finanţate au reuşit să efectueze ieşiri în spaţiu, cunoscute sub numele de EVA (activităţi extravehiculare), şi considerate extrem de dificile. Majoritatea au fost efectuate de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi de pe staţia spaţială chineză Tiangong.

În SUA, companiile private preiau treptat conducerea în domeniul zborurilor spaţiale, pe măsură ce guvernul dirijează banii în altă parte. NASA, agenţie guvernamentală, a contractat SpaceX pentru a trimite astronauţi, inclusiv prima femeie, pe Lună în acest deceniu. Misiunea Polaris Dawn este a doua pe care Isaacman a finanţat-o. Acesta a refuzat să detalieze preţul, dar se estimează că misiunile costă sute de milioane de dolari.

În 2021, Isaacman, care a făcut milioane de dolari cu compania sa de plăţi electronice Shift4, a zburat în misiunea Inspiration4, primul zbor spaţial orbital efectuat de un echipaj complet civil. Misiunea a inclus un supravieţuitor al cancerului, precum şi un inginer de date care şi-a câştigat locul în urma unei trageri la sorţi.

SpaceX consideră misiunea o etapă majoră pentru a face accesul la spaţiu mai uşor şi mai ieftin. Elon Musk intenţionează să ducă astronauţi pe Lună şi, în cele din urmă, pe Marte. Compania sa dezvoltă cea mai mare şi mai puternică rachetă construită vreodată, numită Starship, şi a efectuat patru zboruri de testare ale sistemului înalt de 120 de metri. Următorul urmează să aibă loc în noiembrie.

În timpul misiunii lor de cinci zile, echipajul Polaris Dawn va acţiona ca subiecţi de testare pentru viitoarele călătorii în spaţiul îndepărtat, călătorind prin porţiuni ale centurii de radiaţii Van Allen şi analizând apoi efectele radiaţiilor spaţiale asupra corpurilor lor. Din misiune mai fac parte un locotenent-colonel pensionat al forţelor aeriene americane, Scott Poteet, 50 de ani, şi un alt inginer SpaceX, Anna Menon, 38 de ani.

Plimbarea în spaţiu a lui Polaris Dawn a avut loc în timp ce un număr record de 19 astronauţi orbitau Pământul, după ce racheta rusească Soyuz a transportat doi cosmonauţi şi un astronaut american la ISS.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Prima plimbare în spaţiu cu turişti. Miliardarul Jared Isaacman a ieşit din capsula SpaceX la 700 km deasupra Pământului. VIDEO