Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima rachetă privată care a dus astronauţi în spaţiu a fost lansată cu succes

Moment istoric în cursa pentru cercetarea cosmosului. Doi astronauţi americani au fost plasaţi cu succes pe orbită, noaptea trecută, la bordul primei nave spaţiale private cu echipaj uman.

de Redactia Observator

la 31.05.2020 , 11:46

  • Programul spaţial al companiei SpaceX nu este totuşi lipsit de eşecuri.
  • Cu doar o zi înainte, un prototip a explodat pe rampa de lansare.

A fost un moment de cotitură şi pentru NASA, care timp de nouă ani s-a bazat doar pe rachetele ruseşti pentru zboruri în spaţiu. Urmează misiuni pe Lună şi pe Marte, a declarat Donald Trump.

Un nou capitol al epopeei spaţiale americane s-a deschis prin lansarea rachetei Falcon 9, care poartă în spaţiu capsula Crew Dragon cu doi astronauţi la bord.

Evenimentul trebuia să aibă loc miercuri, dar a fost anulat în ultimul moment din cauza unei avertizări de tornadă. De data aceasta, totul a decurs perfect, sub privirile preşedintelui Donald Trump, însoţit de vicepreşedinte şi de câţiva miniştri şi membri ai Congresului.

Vezi și

Donald Trump: Când vezi aşa ceva, nici nu-ţi vine să crezi ce forţă are acea maşină. Iar acum suntem din nou primii în lume. Şi este doar începutul. Vor merge pe Marte. Vor merge pe Lună, dar merg pe Lună ca să poată merge pe Marte, e doar o platformă.

În mod simbolic, lansarea a avut loc de pe platforma folosită la ultimul zbor al unei navete spaţiale, în 2011. Iar unul din cei doi astronauţi din capsulă a fost chiar pilotul acelei misiuni finale.

În ultimii nouă ani, pentru a ajunge în spaţiu, americanii au fost nevoiţi să folosească nave ruseşti Soyuz, lansate din Kazahstan. Momentul de acum este unul al renaşterii atât pentru NASA cât şi pentru spectatorii care au urmărit de departe lansarea, unii cu lacrimi în ochi.

Jim Morhard, administrator adjunct al NASA: Ne aflăm la începutul unei noi ere şi facem primii paşi către o nouă revoluţie spaţială. Vrem să oferim speranţă oamenilor care au nevoie de ea cel mai mult la aceste momente şi să unim atât ţara noastă, cât şi lumea întreagă. 

După această lansare reuşită, compania SpaceX lui Elon Musk devine prima firmă privată care a trimis oameni în spaţiu. Cu o asemenea performanţă se puteau mândri, până acum, doar guvernele Rusiei, Statelor Unite şi Chinei. Pentru toţi cei care au putut zbura în cosmos, emoţiile sunt aceleaşi la fiecare nouă lansare.

"Orice zbor cosmic îmi aminteşte de zborul meu cosmic. Orice trăire a astronauţilor de acolo am încercat-o pe propria-mi piele în momentul în care am fost şi eu lansat în spaţiul cosmic." Dumitru Prunariu, cosmonaut.

La nouă minute după lansare, prima treaptă a rachetei purtătoare a fost recuperată în largul Floridei, aşa cum era prevăzut. 

Ea va fi refolosită la un nou zbor. Programul spaţial al companiei SpaceX nu este totuşi lipsit de eşecuri: cu doar o zi înaintea evenimentului istoric din Florida, un prototip a explodat pe rampa de lansare, din fericire fără oameni la bord.

Racheta lansată din Florida este de un alt model care a trecut toate testele. Capsula a ajuns cu bine pe orbită şi va face joncţiunea cu staţia spaţială la 19 ore după lansare.

Dacă totul va merge bine, la sfârşitul lunii august îşi va lua zborul o capsulă asemănătoare, dar cu echipajul complet: patru astronauţi, trei americani şi un japonez.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Prima rachetă privată care a dus astronauţi în spaţiu a fost lansată cu succes