Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Procurorii turci au cerut 2.352 de ani de închisoare pentru opozantul lui Erdogan

Procurorii turci au cerut o pedeapsă de până la 2.352 de ani de închisoare pentru primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, acuzat de corupție și alte infracțiuni, ceea ce ridică perspectiva ca principalul rival al președintelui Erdogan să fie împiedicat să candideze la viitoarele alegeri.

de Redactia Observator

la 12.11.2025 , 07:59

Procurorii turci au cerut 2.352 de ani de închisoare pentru opozantul lui Erdogan Procurorii turci au cerut 2.352 de ani de închisoare pentru opozantul lui Erdogan - Hepta

Dosarul de aproape 4.000 de pagini, făcut public marți, îi menționează pe 402 suspecți, inclusiv pe İmamoglu, acuzați de constituirea unei organizații criminale, luare de mită, fraudă și trucarea unor licitații publice, informează Financial Times.

Imamoglu se află în închisoare din martie după ce a fost arestat pentru corupție, o măsură ce a declanșat proteste masive și o panică financiară, forțând banca centrală să cheltuiască aproximativ 50 de miliarde de dolari pentru a susține lira turcească.

Comentând multiplele dosare, Ozgur Ozel, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), a declarat că singura "crimă" a lui Imamoglu a fost aceea "de a candida la următoarele alegeri prezidențiale ale acestei țări. Nu are altă vină!".

Articolul continuă după reclamă

Imamoglu a negat toate acuzațiile, numind dosarul de corupție o "tentativă" de a-l împiedica să candideze la președinție. Guvernul insistă însă că justiția turcă este independentă.

Solicitările de pedepse cumulate de peste 1.000 de ani sunt extrem de rare în Turcia, deși nu fără precedent, mai ales în cazurile de fraudă ce implică numeroase victime. În practică însă, legea penală turcă prevede limite maxime de detenție, de regulă 36 de ani fără posibilitatea eliberării condiționate.

Procurorul-șef al Istanbulului, Akın Gurlek, a anunțat actul de acuzare într-o conferință de presă, acuzându-l pe İmamoglu că ar fi condus o rețea criminală care a provocat statului turc pierderi de 160 de miliarde de lire turcești (circa 3,8 miliarde de dolari) pe o perioadă de zece ani.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Ştiri externe » Procurorii turci au cerut 2.352 de ani de închisoare pentru opozantul lui Erdogan