Video Mărţişoare de austeritate. Ce se caută şi cât suntem dispuşi să cheltuim de 1 Martie
Se apropie 1 martie, ziua Mărțișorului, însă anul acesta tradiția vine cu un gust amar pentru mulți dintre noi. După valul de scumpiri, bugetul este tot mai strâns, iar unii se văd nevoiţi fie să renunțe la orice cheltuială care nu este o necesitate, inclusiv la micile simboluri ale primăverii fie să-şi îndrepte atenţia spre cele mai ieftine dintre ele, de până în 5 lei. Sociologii spun că micile cheltuieli sezoniere sunt un indicator clar al stării financiare a populației: când scad vânzările la produse simbolice și accesibile, înseamnă că oamenii își prioritizează strict cheltuielile esențiale.
Mai bine de două ore a lucrat doamna Ilona Bora, o pensionară din Timișoara, la fiecare martișor croșetat. A facut sute în ultima jumătate de an. Spune însă că munca migăloasă nu mai este apreciată la adevărata valoare, iar anul acesta, vânzările nu merg așa cum și-ar dori.
Reporter: Mărţişorul într-o criză?
Ilona Bora: Daaa, da, sigur că se simte lipsa banilor. Mentalitatea se schimbă. Lumea nu apreciază ce lucrez şi ce ar trebui de fapt să aprecieze. Apreciază chinezăriile care îţi iau ochii cu strălucirea lor. Nu merită, nici într-un caz.
Reporter: Care este bugetul oamenilor?
Ilona Bora: Mai mult din astea cu 5 lei.
La o altă tarabă, Silviu spune că doar jumătate dintre cei care se opresc cumpără. Vinde mărțișoare realizate de soția lui, iar pentru stocul din acest an, cei doi au investit o mie de lei.
"Slăbuţ, slăbuţ. Probabil e prea devreme sau e şi perioada asta mai proasta să zicem aşa", a declarat Silviu, comerciant.
Ar fi trebuit să fie o afacere care să meargă șnur, doar că anul acesta, firul alb-roșu pare să se încurce în calculele românilor. Oamenii cumpără mai puține și doar pentru cei apropiați, semn că până și gesturile simbolice sunt atent cântărite. Cel mai bine se vând mărţişoarele de 3 până la 5 lei.
Reporter: Cele mai bine vândute?
Dana, comerciant: La 5 lei, clasicele. Se simte puţin că lumea înca nu are bani.
Sociologii spun că reținerea clienţilor are și o explicație psihologică.
"La prima vedere pare foarte ieftin, sunt cu 3-5 lei, problema este că şi la acest nivel există o teamă a fiecarui român, de a mai cheltui. Există o frână, o oprelişte psihologică care îi face pe majoritatea românilor să nu mai cheltuiască", a declarat Adrian Marcu, sociolog.
Anul acesta, bugetul pentru mărțișoare este atent calculat și stabilit pe loc, după o scurtă socoteală în fața tarabei.
"Prima dată dau o tură. Apoi fac o socoteală cate trebuie să fie şi înmulţesc cu preţul mediu şi îmi rezultă cât trebuie să scot de la bancomat", a spus un client.
Prețul unui mărțișor pornește de la un leu și poate ajunge la câteva zeci, în funcție de complexitate și model.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰