Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Încă o ţară interzice energizantele minorilor sub 16 ani. Noi restricţii pentru băuturile cu multă cofeină

Spania va interzice vânzarea de băuturi energizante minorilor sub 16 ani. Inițiativa face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri care vizează protejarea sănătății copiilor și tinerilor. Restricția se extinde însă și pentru adolescenții de până la 18 ani, care nu vor mai putea achiziționa băuturi cu o concentrație mare de cofeină. România a interzis vânzarea energizantelor către tinerii sub 18 ani încă din 2024.

de Iuliana Pepene

la 26.02.2026 , 09:00

Consumul de băuturi energizante este tot mai răspândit în rândul tinerilor, iar efectele adverse nu sunt deloc de neglijat: insomnie, anxietate sau tahicardie. Potrivit Anchetei Estudes 2025 a Ministerului Sănătății, citată de El Pais, 38,4% dintre elevii cu vârste între 14 și 18 ani au declarat că au consumat astfel de băuturi în ultima lună.

În acest context, Ministerul Consumului a anunțat miercuri că va introduce o reglementare care va interzice vânzarea tuturor băuturilor energizante către minorii sub 16 ani. Măsura se va aplica până la 18 ani în cazul produselor care conțin peste 32 de miligrame de cafeină la 100 de mililitri.

Anunțul a fost făcut de ministrul Drepturilor Sociale, Consumului și Agendei 2030, Pablo Bustinduy, înaintea unei întâlniri la Barcelona cu reprezentanții Fundației Gasol, organizație care luptă împotriva obezității infantile.

Articolul continuă după reclamă

"Este dovedit științific că aceste băuturi energizante au devenit o amenințare pentru sănătatea tinerilor", a declarat Pablo Bustinduy.

Ministrul nu a oferit detalii despre forma exactă a interdicției, însă a subliniat că inițiativa are un sprijin larg în societate. Un barometru recent al Agenției Spaniole pentru Siguranță Alimentară și Nutriție (Aesan) arată că nouă din zece spanioli sunt de acord cu restricționarea consumului în rândul minorilor. De asemenea, susținerea este ridicată și în rândul tinerilor: 88,3% dintre persoanele cu vârste între 18 și 35 de ani se declară în favoarea interzicerii băuturilor energizante. În opinia sa, "este o măsură căreia cu greu i se va putea opune cineva".

Datele Aesan mai arată că un sfert din populația Spaniei consumă băuturi energizante, în medie de 2,1 ori pe săptămână. Aproape jumătate (49%) dintre consumatori beau cel puțin una pe zi, iar 47% le combină în mod regulat cu alcool, o practică extrem de riscantă.

Iuliana Pepene Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ţineţi banii la comun cu partenerul?
Observator » Ştiri externe » Încă o ţară interzice energizantele minorilor sub 16 ani. Noi restricţii pentru băuturile cu multă cofeină