Prostituate românce care taxau clienții cu POS-ul, prinse în Italia
Poliția italiană a destructurat o vastă rețea de prostituție, în care erau implicate numeroase românce, în Veneția. Anchetatorii au descoperit că tinerele își taxau clienții inclusiv cu POS-ul. Mai multe persoane au ajuns în arest.
Poliția italiană a destructurat o vastă rețea de prostituție, în care erau implicate numeroase românce, în Veneția. Anchetatorii au descoperit că tinerele își taxau clienții inclusiv cu POS-ul. Mai multe persoane au ajuns în arest.
Anchetatorii italieni spun că rețeaua avea legătură cu două cluburi de noapte din Veneția: Arabesque și Game Over. Aici erau angajate ca dansatoare peste 50 de tinere, cele mai multe din Europa de Est, în special din România, spune agenția ANSA. Erau fie pe contract de muncă, fie colaboratoare.
Cum funcționa rețeaua
Patronii acestor cluburi își obțineau însă cele mai mari venituri ilegal, din prostituție. Balerinele, între care zeci de românce, erau astfel nevoite ca, în afara job-ului din club, să presteze și servicii sexuale cu diferiți clienți, în camere private, în hoteluri sau la domiciliul acestora.
Potrivit Corriere della Serra, aceste ”servicii” erau plătite cu tarife între 150 și 1500 de Euro. Între 50-70% din veniturile ”extra” ale balerinelor reveneau patronilor celor două cluburi.
Tinerele, trimise cu POS-ul la clienți
Aceștia le lăsau pe prostituate să ia cu ele și POS-ul, pentru cazurile în care clienții urmau să facă plata cu cardul bancar. Plățile erau mascate, facturile arătând, de fapt, că clienții au cumpărat băutură din club.
Cei doi patroni italieni, în vârstă de 40 și 44 de ani au ajuns după gratii. Conform Il Mattino, alte trei persoane, inclusiv o româncă de 35 de ani din Jesolo sunt cercetate de polițiștii italieni, sub acuzația că erau implicate în organizarea în această rețea de prostituție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰