Galerie foto Proteste uriaşe la Bruxelles. Mii de angajaţi ai unei fabrici Audi au ieşit în stradă
Mii de angajaţi au provocat haos luni la Bruxelles, aruncând cu petarde şi blocând străzile, într-o demonstraţie care arată solidaritatea cu muncitorii unei fabrici auto a companiei Audi, care ar putea fi închisă, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Peste 5.000 de protestatari din Belgia, dar şi din Cehia, purtau pancarte în care îşi arătau susţinerea pentru Audi şi cereau renunţarea la "dumpingul" produselor industriale din China. Sindicatele au cerut o grevă la nivel naţional, care să afecteze transportul public, în timp ce poliţia era pregătită cu tunuri cu apă.
Demonstraţia este cel mai recent indiciu al sporirii temerilor că industriile cheie europene vor fi puternic afectate, în condiţiile tranziţiei climatice a continentului şi ale importurilor ieftine care subminează sectorul auto. Fabrica Audi de lângă Bruxelles, care are 3.000 de angajaţi, simbolizează aceste temeri arătând că nu este sigură nici măcar o facilitate care asamblează exclusiv vehicule electrice (EV).
Proteste violente la Bruxelles
Protestul a fost condus de angajaţii Audi, 90% dintre ei fiind în pericol să-şi piardă locurile de muncă anul viitor. Petardele simbolizează frustrarea faţă de faptul că nici Guvernul belgian, nici UE nu au fost în stare până acum să evite o criză industrială pe continent.
"Suntem supăraţi. Nu este normal ce se întâmplă. Guvernul trebuie să se trezească şi să ia măsuri", a afirmat Aaron Focon, care poartă un tricou în care îşi exprimă sprijinul pentru tatăl său, care lucrează la uzina Audi de 34 de ani şi acum se confruntă cu perspectiva pierderii locului de muncă.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis un Regulament privind industria "zero net", menit să sprijine decarbonizarea sectoarelor cu cele mai ridicate emisii şi menţinerea activităţii firmelor industriale în Europa. Încă nu se ştie dacă va exista şi un sprijin financiar semnificativ.
De asemenea, CE intenţionează să impună taxe vamale suplimentare vehiculelor electrice produse în China, după ce o investigaţie a arătat că acestea beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat iar producătorii auto inundă Europa cu producţia în exces.
Mario Draghi a avertizat că UE are nevoie de investiţii suplimentare de 750 - 800 miliarde de euro (829 - 884 miliarde de dolari) pe an, pentru a menţine competitivitatea blocului comunitar faţă de rivali. "Faceţi asta, sau va fi o lentă agonie" pentru Europa, a apreciat fostul premier italian, cu ocazia publicării raportului mult aşteptat privind competitivitatea blocului comunitar.
Şi grupurile de afaceri cer UE să facă energia mai ieftină şi să reducă obiectivele climatice. Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a pregătit o propunere ce vizează adoptarea de către UE de măsuri de urgenţă pentru a amâna cu doi ani obiectivele privind emisiile automobilelor, care urmează să intre în vigoare în 2025. Şeful ACEA, Luca de Meo (care este directorul general al Renault SA), a afirmat că ar vrea să vadă mai multă flexibilitate din partea UE privind reglementările.
De ce ar putea fi închisă fabrica Audi
Propunerea ACEA, consultată de Bloomberg, estimează că pentru îndeplinirea obiectivelor producătorii auto fie vor opri producţia a aproximativ două milioane de maşini, fie se vor confrunta cu amenzi care ar putea ajunge la 13 miliarde de euro pentru automobile.
Volkswagen AG, firma mamă a Audi, este cel mai mare producător auto european şi nu a închis niciodată o uzină în regiune. Dar fabrica din Bruxelles necesită cheltuieli mari, iar cererea pentru SUV-urile electrice produse aici este redusă. De asemenea, Volkswagen a menţionat cheltuielile suplimentare, inclusiv de pe urma restructurării, pentru înrăutăţirea perspectivelor în 2024.
Producătorii auto se confruntă cu vânzări slabe ale EV, astfel încât firme ca Mercedes-Benz Group AG îşi regândesc planurile. Regiunile cheie, inclusiv Germania, cea mai mare piaţă auto europeană, au eliminat sau au redus subvenţiile pentru EV, sporind presiunile asupra liderilor pieţei, afectaţi şi de concurenţa din China. Importanţa sindicatului Volkswagen a complicat în trecut eforturile de restructurare ale companiei.
Închiderea fabricii va fi "un pas major în direcţia potrivită. Cei mai mulţi investitori nu vedeau asta ca pe o posibilitate", a apreciat Tim Rokossa, analist la Deutsche Bank.
Conducerea Audi discută cu Guvernul Belgiei viitorul uzinei din Bruxelles, unde sunt produse doar modelele de lux Q8 e-tron. Închiderea e doar una dintre cele câteva opţiuni de restructurare, a precizat Volkswagen.
La fabrica Audi de lângă Bruxelles sunt aproximativ 3.000 de angajaţi care produc Q8 e-tron din 2022.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰