Antena Meniu Search
x

Video Putin se teme să meargă în Africa de Sud. A anunţat oficial că nu va participa la summitul BRICS. În locul lui merge Lavrov

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat că nu va participa la summitul BRICS din 22 - 24 august, găzduit de Africa de Sud. Invitarea liderului de la Kremlin la Pretoria a declanşat o dezbatere naţională de amploare.

de Redactia Observator

la 19.07.2023, 21:59

Vezi și

Vladimir Putin este vizat din luna martie de un mandat al Curţii Penale Internaţionale (CPI) pentru crima de război privind "deportarea" de copii ucraineni după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, acuzaţii pe care Moscova le respinge. În calitate de ţară membră a CPI, Africa de Sud trebuie teoretic să-l aresteze pe Putin dacă intră pe teritoriul său. Această obligaţie ridică o serioasă dilemă diplomatică pentru Pretoria, care refuză să condamne Moscova de la începerea războiului în Ucraina. 

Preşedintele sud african Cyril Ramaphosa a declarat că "arestarea lui Vladimir Putin ar însemna a declara război Rusiei". Africa de Sud încearcă să obţină o exceptare de la regulile CPI pe motiv că arestarea lui Putin ar putea ameninţa "securitatea, pacea şi ordinea în stat", precizează Ramaphosa în acest text semnat în iunie şi iniţial clasat confidenţial, dar curtea a decis ulterior să-l facă public.

În ciuda declaraţiilor controversate ale liderului sud-african se speculează că refuzul lui Putin de a participa la summitul BRICS, alături de "liderii prieteni" din Brazilia, China, India şi Africa de Sud vine tocmai pe fondul temerii de a nu fi arestat în baza mandatului CPI. Rusia va fi reprezentată la Pretoria de ministrul de Externe Serghei Lavrov.

Grupul BRICS îşi propune să aibă o greutate mai mare în instituţiile internaţionale dominate până în prezent de SUA şi Europa, notează AFP. Summitul de la Johannesburg, organizat într-un centru de dezbateri, va fi al 15-lea la număr.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Putin se teme să meargă în Africa de Sud. A anunţat oficial că nu va participa la summitul BRICS. În locul lui merge Lavrov