Antena Meniu Search
x

RĂSTURNARE de situaţie în cazul ordinului dat de Trump privind refugiaţii: Anunţul făcut în urmă cu puţin timp de Casa Albă

După mai multe de zile de haos în Statele Unite, ca urmare a deciziei luate de administraţia lui Trump privind refugiaţii de mai multe ţări musulmane, Casa Albă a venit, luni, cu o nouă precizare.

După mai multe de zile de haos în Statele Unite, ca urmare a deciziei luate de administraţia lui Trump privind refugiaţii de mai multe ţări musulmane, Casa Albă a venit, luni, cu o nouă precizare.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a explicat oficial că persoanele care deţin „cărţi verzi”, adică au drept de rezidenţă permanentă în Statele Unite, nu au interdicţie de a intra pe teritoriul SUA, dar vor fi verificaţi.

Departamentul pentru Securitate Internă a revenit asupra poziţiei sale iniţiale şi a afirmat că deţinătorii de cărţi verzi pot intra în Statele Unite şi vor fi vizaţi de verificările obişnuite de securitate.

„În mod important, însă, rezidenţii permanenţi legali ai Statelor Unite care călătoresc cu un (formular – n.r.) valid I-551 vor primi permisiunea să se urce la bordul aeronavelor cu destinaţia Statele Unite şi vor fi evaluaţi privind excepţii la punctele de intrare (în ţară – n.r.), aşa cum este adecvat”, a anunţat instituţia într-un comunicat.

Ulterior, consiliera lui Trump Kellyanne Conway a declarat că normele nu au fost revizuite, ci clarificate, sugerând că deţinătorii de cărţi verzi nu au fost vizaţi niciodată. „Nu a fost un pas înapoi”, a insistat ea.

Ordinul executiv semnat vineri de Trump, prin care cetăţenii din şapte ţări cu populaţie majoritar musulmană au primit interdicţie de a călători în Statele Unite, a provocat haos pe aeroporturi, în condiţiile în care grănicerii şi agenţii de imigraţie au încercat să implementeze noile reguli.

Proteste de amploare au izbucnit în ţară, au fost iniţiate procese, iar un judecător federal a blocat repatrierea celor care au fost reţinuţi în baza ordinului criticat de activişti pentru drepturile omului, dar şi de aleşi democraţi şi republicani deopotrivă.

Duminică, senatorul Bob Corker, preşedintele republican al Comisiei Senatului american pentru Relaţii Externe şi un susţinător al lui Trump, afirmat că ordinul preşedintelui a fost implementat greşit, în special în cazul celor care deţin cărţi verzi.

“Administraţia ar trebui să facă revizuirile adecvate şi este speranţa mea că, după o revizuire şi implementare atente ale normelor de securitate, multe dintre aceste programe vor fi îmbunătăţite şi reintroduse”, a spus Corker.

Departamentul pentru Securitate Internă, care monitorizează agenţiile vamale, de graniţă şi de imigraţie, a întâmpinat dificultăţi în weekend pentru a interpreta şi implementa ordinul.

Soarta celor care deţin cărţi verzi a fost unul dintre punctele care au provocat cea mai mare confuzie, în condiţiile în care atât Departamentul pentru Securitate Interne, cât şi oficiali din administraţie au spus iniţial că cetăţenii celor şapte ţări afectate care au cărţi verzi nu vor putea să intre din nou în Statele Unite fără un proces de verificare a lor. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » RĂSTURNARE de situaţie în cazul ordinului dat de Trump privind refugiaţii: Anunţul făcut în urmă cu puţin timp de Casa Albă