Observator » Ştiri externe » Război în Iran. Represalii după uciderea lui Larijani. Iran ar fi folosit muniţie cu dispersie în Tel Aviv

Breaking News Război în Iran. Represalii după uciderea lui Larijani. Iran ar fi folosit muniţie cu dispersie în Tel Aviv

IDF a lansat un val de lovituri care au vizat infrastructura organizației teroriste Hezbollah în sudul Libanului. Înmormântarea lui Ali Larijani, o ceremonie funerară comună cu a celor peste 100 de marinari de la bordul distrugătorului iranian scufundat de Statele Unite, va avea loc la Teheran, miercuri, la ora locală 13:30. Centrala nucleară Bushehr din sudul Iranului a fost lovită de un "proiectil" marţi seara, dar nu au fost raportate daune aduse infrastructurii sau răniţi, a anunţat miercuri Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Portavionul USS Gerald R. Ford părăsește lupta cu Iranul și se întoarce în port, a declarat un oficial american familiarizat cu situația, după ce un incendiu a izbucnit în zona spălătoriei sale, soldat cu răni care nu le pun viața în pericol.

de Redactia Observator

la 18.03.2026 08:22

Sorteaza dupa:
18.03.2026, 08:16

Iranul a executat un bărbat acuzat de spionaj pentru Israel

Iranul a anunțat că a executat unui bărbat acuzat de spionaj în favoarea Israelului, potrivit agenției de știri Mizan, afiliată sistemului judiciar iranian. Autoritățile l-au identificat pe acesta drept Kurosh Keyvani, susținând că ar fi colaborat cu serviciile de informații israeliene, titrează Reuters.

Conform sursei citate, bărbatul a fost găsit vinovat de furnizarea de fotografii și informații sensibile despre locații strategice din Iran către Mossad, agenția de informații externă a Israelului. Execuția a fost confirmată miercuri, fără a fi oferite detalii suplimentare despre momentul sau modalitatea exactă a punerii în aplicare a sentinței.

18.03.2026, 08:01

Preţul petrolului din Oman a depăşit 150 de dolari pe baril

Preţul petrolului din Oman a depăşit 150 de dolari pe baril, în contextul în care cumpărătorii din întreaga lume caută surse alternative la producătorii din Golf. Preţurile au crescut şi pentru ţiţeiul din Norvegia şi Kazahstan, informează Financial Times.

18.03.2026, 06:49

Garda Revoluționară Islamică afirmă că atacurile asupra Tel Avivului au fost o "răzbunare"

Garda Revoluționară Islamică (IRGC) a transmis că rachetele sale au "lovit cu succes peste 100 de ținte militare și de securitate din inima" Israelului, ca răspuns la uciderea lui Larijani și a însoțitorilor săi. Rachetele trase de Iran ar fi purtat muniţie cu dispersie, potrivit Reuters.

Într-o declarație difuzată de agenția de știri Fars, IRGC a afirmat că aceste obiective au fost lovite din cauza "prăbușirii sistemului de apărare multistratificat și ultramodern" al Israelului, potrivit Al Jazeera. IRGC a declarat că a folosit rachete Khorramshahr 4, Qadr, Emad și Khybershakan în atacul de "răzbunare". Serviciile de urgență din Israel au transmis că un bărbat și o femeie au fost uciși de fragmentele explozive căzute în Ramat Gan, în districtul Tel Aviv.

18.03.2026, 06:49

Cele mai importante evenimente ale zilei precedente

Cele mai importante evenimente ale zilei precedente pot fi urmărite AICI

 

18.03.2026, 06:47

Un proiectil iranian a căzut în apropierea sediului armatei australiene la sud de Dubai

Premierul australian Anthony Albanese a afirmat miercuri că un "proiectil iranian" a căzut în apropierea sediului armatei australiene în Orientul Mijlociu, în Emiratele Arabe Unite, adăugând că nu s-au înregistrat răniţi, notează AFP. Miercuri devreme, un "proiectil iranian a căzut" în apropierea bazei Al Minhad "pe care Australia o deţine în Emiratele Arabe Unite", a declarat jurnaliştilor şeful guvernului.

"Pot confirma că niciun australian nu a fost rănit şi toată lumea este în perfectă siguranţă", a adăugat el. Proiectul a căzut miercuri la 09:15, ora Sydney (marţi, 22:15 GMT), provocând "pagube minore" locuinţelor şi unui centru medical, a precizat liderul australian. Baza aeriană Al Minhad, situată la 24 de kilometri sud de Dubai, găzduieşte trupe australiene din 2003 şi serveşte drept principal centru pentru operaţiunile militare australiene în Orientul Mijlociu. Până la 80 de australieni sunt staţionaţi permanent acolo, potrivit armatei.

Aceasta a mai fost vizată de un atac cu drone iraniene, fără a face răniţi, în urma atacului americano-israelian asupra Iranului din 28 februarie. Prim-ministrul australian Anthony Albanese a susţinut atacurile americano-israeliene, dar a exclus trimiterea de nave de război. Potrivit Canberrei, 115.000 de cetăţeni australieni se află în Orientul Mijlociu.

18.03.2026, 06:46

Centrala nucleară de la Bushehr a fost lovită, fără daune

Centrala nucleară Bushehr din sudul Iranului a fost lovită de un "proiectil" marţi seara, dar nu au fost raportate daune aduse infrastructurii sau răniţi, a anunţat miercuri Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), notează AFP. Agenţia ONU cu sediul la Viena, în Austria, "a fost informată de Iran că un proiectil a lovit instalaţiile centralei nucleare Bushehr marţi seara. Nu au fost raportate daune la centrală şi nici răniţi în rândul personalului", a precizat AIEA pe contul său de X.

Directorul general al Agenţiei, Rafael Grossi, "reiterează apelul său la reţinere în timpul conflictului pentru a evita orice risc de accident nuclear", a adăugat aceasta. Centrala Bushehr, singura centrală nucleară operaţională din Iran, are o capacitate de producţie de 1.000 de megawaţi, ceea ce reprezintă doar o fracţiune din necesarul de energie electrică al ţării.

18.03.2026, 06:45

Rusia furnizează imagini din satelit și tehnologie de drone Iranului

Rusia și-a extins schimbul de informații și cooperarea militară cu Iranul, furnizând imagini din satelit și tehnologie îmbunătățită a dronelor pentru a ajuta Teheranul să vizeze forțele americane din regiune, au declarat persoane familiarizate cu situația pentru WSJ.

18.03.2026, 06:44

Portavionul american Gerald R. Ford se întoarce în port după incendiul de la bord

Portavionul USS Gerald R. Ford părăsește lupta cu Iranul și se întoarce în port, a declarat un oficial american familiarizat cu situația pentru Bloomberg, după ce un incendiu a izbucnit în zona spălătoriei sale, soldat cu răni care nu le pun viața în pericol. Portavionul va călători de la locația sa actuală din Marea Roșie până în Golful Souda, pe insula grecească Creta, potrivit oficialului, care a cerut să nu fie identificat în discuțiile despre mișcări care nu sunt publice. Nava s-a oprit în Golful Souda la sfârșitul lunii februarie, în drum spre Marea Roșie.

Un purtător de cuvânt al Marinei SUA a refuzat să comenteze cu privire la starea portavionului sau dacă distrugătoarele cu rachete ghidate care însoțesc portavionul Ford vor rămâne în regiune. Un oficial al apărării, care a cerut, de asemenea, să nu fie identificat, a declarat că grupul de atac al portavionului Ford va continua să opereze în Marea Roșie.

18.03.2026, 06:42

Înmormântarea lui Ali Larijani, la Teheran

Înmormântarea lui Ali Larijani, o ceremonie funerară comună cu a celor peste 100 de marinari de la bordul distrugătorului iranian scufundat de Statele Unite, va avea loc la Teheran, miercuri, la ora locală 13:30 (12:00, ora României).

18.03.2026, 06:41

IDF anunţă un nou val de bombardamente împotriva Hezbollah, în sudul Libanului

IDF a lansat un val de lovituri care au vizat infrastructura organizației teroriste Hezbollah în sudul Libanului. În urma evacuării locuitorilor orașului Tyr din sudul Libanului și ca răspuns la tirurile de rachete către teritoriul israelian, IDF a lansat un val de lovituri care vizează infrastructura organizației teroriste Hezbollah în sudul Libanului.

 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii