Recolte "dezamăgitoare" în Germania. Fermierii cer ajutorul guvernului după secetă și caniculă
Fermierii din Germania trag un semnal de alarmă în legătură cu o scădere a recoltelor şi a randamentelor la cereale în 2026. Seceta istorică din această vară, dar şi valurile succesive de căldură sunt cauzele principale, fenomenele sunt agravate de schimbările climatice, potrivit Agerpres.
Conform unui raport al Asociaţiei Fermierilor Germani (DBV), producţia totală de cereale este aşteptată să scadă în acest an cu 7%, până la 41,9 milioane de tone, comparativ cu cea de 45,2 milioane de tone din 2025. Această cifră este puţin sub media ultimilor cinci ani, care a fost de 42,5 milioane de tone. De asemenea, randamentele culturilor de cereale sunt aşteptate să scadă cu 9%.
Aceste previziuni sunt "dezamăgitoare", a declarat reporterilor preşedintele DBV, Joachim Rukwied, deplângând faptul că "în sudul Germaniei, multe regiuni sunt în continuare mult prea uscate".
Care sunt factorii determinanţi pentru scăderea recoltelor
Potrivit DBV, factorii determinanţi pentru această scădere a recoltelor de cereale au fost "o primăvară excesiv de secetoasă şi un val de căldură în a doua jumătate a lunii iunie, în timpul fazei de umplere a boabelor, ceea ce a dus la coacere forţată în multe zone". În plus, "recolta din acest an este caracterizată de disparităţi regionale enorme, cu o pantă puternică nord-sud".
Joachim Rukwied, care are el însuşi o fermă în regiunea Heilbronn (sud-vest), a declarat că nu a avut "ploi semnificative de la mijlocul lunii iunie", ceea ce înseamnă că "furajele nu mai cresc".
Potrivit DBV, "lipsa precipitaţiilor a dus la randamente scăzute şi chiar recolte pierdute la unele culturi", în regiunile cele mai afectate de secetă şi temperaturi anormal de ridicate.
Şi în pofida faptului că temperaturile au scăzut în ultimele zile, Rukwied a subliniat că "unde pagubele provocate de secetă, în special în landurile Baden-Wurttemberg şi Bavaria, sunt foarte pronunţate; de exemplu, la porumb, ploaia nu va mai ajuta".
Pe lângă căldură şi secetă, dăunătorii au afectat şi ei grav culturile agricole şi au degradat calitatea recoltelor, rapiţa de iarnă fiind "cea mai afectată, cu o scădere de 20% a randamentului".
Orzul de iarnă a avut o evoluţie mai bună, cu o scădere a randamentelor cu doar 4%, graţie faptului că suprafaţa cultivată a fost mai mare şi că orzul "ajunsese în mare măsură la maturitate înainte de valul de căldură şi a putut fi recoltat mai devreme".
Recoltele slabe din acest an vin într-o perioadă de incertitudine economică pentru fermierii germani. "Situaţia economică este foarte tensionată în multe ferme", a explicat Rukwied. Pentru unii dintre fermieri, "întrebarea este: oare voi putea prefinanţa următoarea recoltă?"
Potrivit DBV, fermierii se confruntă cu preţuri scăzute la produsele lor şi costuri ridicate ale factorilor de producţie, cum ar fi motorina, pesticidele şi îngrăşămintele, care "au un impact puternic asupra lichidităţii multor ferme".
În contextul acestor dificultăţi, preşedintele DBV a considerat "imperativ" ca guvernul federal să implementeze un program de urgenţă pentru agricultură, inclusiv "o reducere imediată a taxei pe motorină".
Intervievat marţi de cotidianul regional Rheinische Post, ministrul german al Agriculturii, Alois Rainer, a declarat că va solicita sprijin din partea Uniunii Europene, în contextul secetei care "face ravagii în rândul culturilor agricole".
