Video El este soţul care şi-a lovit soţia pe trecere în Galaţi. Cristian a încercat chiar de două ori să o ucidă
O tentativă de omor ziua în amiaza mare. Un bărbat a încercat să-și ucidă propria soție. A călcat-o cu maşina, intenţionat, pe o trecere de pietoni din Galaţi. Iar când a văzut că a supravieţuit, s-a întors să o lovească din nou. Martorii au intervenit la timp, l-au imobilizat pe individ şi l-au predat Poliţiei. Acesta era băut şi ar fi vrut să se răzbune după ce soţia ar fi început procesul de divorţ.
Ora 3 după amiaza. Cei doi soţi erau în maşină când au început să se certe, spun anchetatorii. La un moment dat, Diana a coborât, iar soţul şi-a continuat drumul. Nu a ajuns prea departe. După 200 de metri a întors maşina, pe contrasens, cu un singur gând: să se răzbune. Martorii spun că în timp ce femeia traversa pe trecere, Cristian a călcat pe acceleraţie şi a lovit-o intenţionat. Pentru că a supravieţuit, individul a mai făcut o încercare.
"A intrat într-o maşină parcată pe trotuar, a întors şi a venit iar spre trecerea de pietoni cu intenţia s-o calce din nou.
Să o calce din nou", spune un martor.
Imobilizat de trecători
Norocul femeii a fost că, în dreptul trecerii de pietoni, oprise o altă maşină. Moment în care trecătorii au intervenit şi au reuşit să-l imobilizeze pe bărbat. Poliţiştii au descoperit că era băut.
"Un zgomot puternic cum s-au buşit 2 maşini. Ce am auzit din casă, că a dat peste soţie şi a intrat într-o altă maşină". "E îngrozitor, e înfiorător, mi se pare că nu mai are discernământ, oricum nu e o soluţie nu o poate aduce pe femeie lângă el. Ar merita pedepsit maxim", spun oamenii.
"În urma testării cu apartatul etilotest a rezultat valoarea de 0,57 mg/ll acool pur în aerul expirat iar testarea cu privire la consumul de substanţe psihoactive a fost negativă", a declarat Felicia Tudoran - IPJ Galaţi.
În timp ce el era reţinut, soţia lui, de 37 de ani, era îngrijită de medici la spital.
"Pacienta prezenta multiple contuzii, era conştientă, echilibrată. A fost evaluată, nu au fost identificate leziuni care să-i pună viaţa în pericol", a declarat Liliana Dragomir, medic şef UPU SMURD Galaţi.
Anchetatorii spun că cei doi soți se află în plin proces de divorţ şi au împreună două fetiţe minore. Acum, bărbatul este acuzat de tentativă de omor şi nu mai are voie să se apropie de soţie.
