Video Referendum în Irlanda pentru a elimina rolul "casnic" al femeilor. Alegătorii au votat cu o majoritate covârşitoare împotriva schimbării
De Ziua Femeii, guvernul irlandez a organizat un referendum pentru a redefini familia şi a elimina rolul "casnic" al femeilor. Însă, totul s-a dovedit a fi un eşec total. Irlanda păstrează în continuare în constituţie sintagma conform căreia locul femeii este în casă. Guvernul, în schimb, susţine ambele amendamente constituţionale, despre care spune că ar fi putut simboliza progresul social al Irlandei.
Guvernul irlandez a vrut să modifice Constituţia prin redefinirea conceptului de familie, iar la pachet cu asta, să elimine referirile sexiste la adresa femeilor. Ambele propuneri au fost respinse după ce alegătorii au votat cu o majoritate covârşitoare împotriva schimbării. Prezenţa la vot a fost una slabă, iar premierul a fost nevoit să recunoască eşecul.
Leo Varadkar, premierul Irlandei: Ne asumăm responsabilitatea pentru rezultat. A fost sarcina noastră să convingem majoritatea oamenilor să voteze „da“. Şi, în mod clar, nu am reuşit să facem acest lucru.
Cele două amendamente fac reverire la articolul 41 din Constituţia irlandeză. Primul îşi propunea să recunoască, pe lângă familia tradiţională, şi relaţiile de lungă durată, cum ar fi cuplurile aflate în concubinaj, dar care au copii împreună. Cel de-al doilea amendament voia să elimine ideea că rolul mamelor este să îndeplinească îndatoririle casnice în familie.
Tracy Carroll, mamă: Femeile au fost provocate de-a lungul existenţei lor şi am văzut că locul nostru în societate este în casă şi că trebuie să avem grijă de copiii şi de soţii noştri. Locul femeii este oriunde vrea ea să fie.
Deşi toate partidele au fost pentru schimbare, au fost şi guri care au criticat demersul.
Peadar Toibin, opozant: Aveţi nevoie de o opoziţie care să ţină piept guvernului pentru a concura cu ideile şi a încerca să găsească adevărul în această dezbatere. Dacă avem o instituţie politică care funcţionează ca o turmă, nu va fi niciodată posibilă o competiţie pentru a ajunge la acel adevăr.
Irlanda a legalizat căsătoria cuplurilor de acelaşi sex în 2015 şi avortul în 2018.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰