Regele Charles vrea o ceremonie de încoronare mai puțin costisitoare și mai scurtă decât cea a mamei sale
Regele Charles al III-lea, şeful de stat al Regatului Unit, care i-a succedat Elisabetei a II-a după decesul acesteia, plănuieşte ceremonie de încoronare mai modestă decât cea a mamei sale în 1953, relatează miercuri ziarul The Mirror, potrivit Agerpres.
După cum a aflat publicaţia britanică din surse regale, această încoronare ar urma să fie mai scurtă şi mai puţin costisitoare, în comparaţie cu fastul care a înconjurat încoronarea Elisabetei a II-a la 2 iunie 1953, la Westminster Abbey din Londra, după ce i-a succedat tatălui său, George al VI-lea, la 6 februarie 1952.
Charles al III-lea va fi încoronat tot la Westminster Abbey, dar surse regale consultate de ziar au declarat că monarhul doreşte ca ceremonia să reflecte lumea modernă. Cu toate acestea, evenimentul, care este aşteptat să aibă loc în iunie 2023, trebuie să rămână fidel vechilor tradiţii.
În plus, tabloidele indică faptul că numărul membrilor familiei regale care lucrează pentru Casa Regală ar putea fi redus la şapte: regele, regina consoartă, prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, prinţesa Anne şi conţii de Wessex, Edward şi Sophia.
În mod tradiţional, încoronarea noilor monarhi britanici are loc în anul următor accederii la tron, în semn de respect pentru regele sau regina decedată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰