Antena Meniu Search
x

540 de miliarde de euro ar urma să pună la bătaie Consiliul Europei pentru relansarea economiei din Uniunea Europeană

Europa se pregăteşte să înfrunte cea mai mare criză economică din istorie. Liderii UE au aprobat un plan de asistenţă financiară în valoare de 540 de miliarde de euro, bani care vor fi alocaţi pentru relansarea economiei în statele cel mai grav afectate de pandemie. 

de Redactia Observator

la 24.04.2020, 23:33

Vezi și
  • Fondurile ar trebui să fie disponibile de la 1 iunie.
  • Tot mai multe țări din Uniunea Europeană pregătesc relaxarea restricțiilor impuse.

Între timp, măsuri noi de relaxare au fost anunţate chiar în ţările cu cele mai multe infecţii.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European: 540 de miliarde de euro. Cerem ca acest pachet să devină operaţional până la 1 iunie 2020.

Cinci ore de dezbateri intense au precedat anunţul. Liderii europeni s-au reunit prin videoconferinţă şi au ajuns la un consens târziu, în noapte. Pachetul va fi inclus în bugetul multianual al Uniunii Europene. 

Cum şi cu cât va contribui fiecare ţară se va stabili însă pe 6 mai. Liderii au negociat şi un plan de redresare pe termen lung, dar concluziile au fost amânate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În Italia, ţară puternic afectată de pandemie, PIB-ul scăzuse la mjlocul acestei luni cu 11%. Iar şomajul era estimat la 17 la sută.

Şi mai negre sunt previziunile în Spania, unde experţii prevăd o rată a şomajului de 23%. Iar în Franţa, unul din 2 angajaţi din sectorul privat a rămas acasă.

Între timp, mii de oameni formează zilnic cozi uriaşe pentru a primi pachete gratuite cu alimente.

Emmanuel Macron, președintele Franței: În comparaţie cu ce s-a întâmplat în timpul crizei financiare de acum 10 ani, am făcut progrese care au permis Băncii Europene Centrale să reacţioneze rapid şi în mod potrivit.

Franţa şi Spania se pregătesc să pornească treptat motoarele economiei. Relaxarea măsurilor îi vizează şi pe copii.

Pablo Iglesias, ministrul pentru Afaceri Sociale: Începând cu această duminică, băieţii şi fetele de până la 14 ani vor putea ieşi la plimbare şi vor putea să se joace pe stradă o dată pe zi, timp de o oră, la o distanţă maximă de un kilometru de casă.

Germania, Belgia, Austria, Cehia, Danemarca şi Norvegia se numără printre ţările europene care au ridicat, parţial, restricţiile. Printre puţinii care nu vorbesc încă, de relaxare, sunt britanicii. 19.500 de oameni au murit în Regat. Testele pentru primul vaccin european au început ieri. 500 de voluntari s-au înscris în program.

Edward O'Neill, voluntar: Niciodată nu poţi exclude total un risc, dar cred că este de datoria noastră să avem încredere.

În acelaşi timp, Regatul Unit a anunţat că peste 25.000 de oameni vor fi testaţi pentru anticorpi într-o primă fază, iar în următoarele 12 luni, numărul acestora va depăşi 300.000.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » 540 de miliarde de euro ar urma să pună la bătaie Consiliul Europei pentru relansarea economiei din Uniunea Europeană