Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Republica Moldova instituie starea de urgenţă în sănătate publică, până la jumătatea lunii ianuarie

Republica Moldova a declarat stare de urgență în sănătate publică, din cauza creşterii alarmante a cazurilor de coronavirus. Măsura va rămâne în vigoare până pe 15 ianuarie 2021.

de Andreea Anghel

la 27.11.2020 , 22:41

Republica Moldova instituie starea de urgenţă în sănătate publică până la jumătatea lunii ianuarie Premierul Ion Chicu a afirmat că va fi introdus un set de măsuri restrictive, pentru limitarea coronavirusului - Sputnik / Ramil Sitdikov via Hepta
  • Republica Moldova a instituit stare de urgență în sănătate publică, din cauza numărului semnificativ de cazuri de coronavirus
  • Autorităţile impun măsuri dure pentru limitarea transmiterii comunitare a virusului

În Republica Moldova se va institui stare de urgență în sănătate publică. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică.

"Am ajuns la un număr mare de cazuri zilnice şi această evoluţie este îngrijorătoare. Din păcate, în lume, în regiune, dar şi la noi, continuă răspândirea acestei epidemii. De aceea, ne propunem să venim cu un set de măsuri restrictive, coordonate cu specialiştii din domeniu, care vor contribui la stăvilirea răspândirii pandemiei", a afirmat premierul Ion Chicu.

Mai exact, vor fi închise cluburile de noapte, începând cu data de 28 noiembrie, iar din 30 noiembrie, restaurantele, barurile şi cafenelele vor fi deschise doar până la ora 22.00. De asemenea, magazinele alimentare vor fi închise în intervalul 22.00-7.00, notează news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Pe durata stării de urgenţă va fi interzisă organizarea şi desfăşurarea conferinţelor ştiinţifice, competiţiilor sportive sau olimpiadelor cu prezenţa fizică. 

Autorităţile au dispus şi închiderea teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte sau caselor de cultură, iar instituţiile publice şi cele private vor avea un regim special de muncă. 

Şoferii, dar şi pasagerii vor fi obligaţi să poarte măşti de protecţie pe durata călătoriei.

Totuşi, evenimentele festive vor putea fi organizate doar dacă se respectă un număr limitat de până la cel mult 50 de participanţi.

Andreea Anghel Like

Andreea Anghel are o experiență de doi ani în presa audiovizuală, iar din octombrie 2020 s-a alăturat echipei observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Republica Moldova instituie starea de urgenţă în sănătate publică, până la jumătatea lunii ianuarie