Reuniune pentru salvarea planetei, la Madrid
Subiectul fierbinte al schimbărilor climatice intră din nou în atenţia puterilor lumii, la conferinţa mondială tematică ce se deschide peste câteva ore la Madrid.
Subiectul fierbinte al schimbărilor climatice intră din nou în atenţia puterilor lumii, la conferinţa mondială tematică ce se deschide peste câteva ore la Madrid. Reuniunea trebuia să aibă loc în Chile dar, din cauza protestelor violente din această ţară, locul de desfăşurare a fost schimbat în ultimul moment. Iar dezbaterile vor fi, fără îndoială, dificile. Administraţia americană şi guvernele europene au opinii diferite despre încălzirea globală.
Spania a avut la dispoziţie doar câteva săptămâni de pregătire pentru a găzdui Conferinţa ONU privind schimbările climatice.
La Madrid s-a lucrat zi şi noapte iar termenul a fost respectat. Gazdele speră că eficienţa lor va fi un model şi pentru participanţi, deoarece planeta este într-adevăr în pericol.
Încălzirea globală este una din principalele cauze ale fenomenelor meteo extreme, tot mai dese.
Acordul de la Paris prevede că, până la sfârşitul secolului, creşterea temperaturii medii trebuie să fie mai mică de 1,5 sau cel mult două grade celsius. Dacă obiectivul nu va fi atins, urmările pot fi catastrofale.
În ultimul timp s-au intensificat şi manifestaţiile care cer măsuri hotărâte împotriva schimbărilor climatice. Acţiuni de protest sunt organizate mai ales de tineri şi adolescenţi, în frunte cu Greta Thunberg, devenită o vedetă mondială.
Preşedintele american Donald Trump nu crede însă că schimbările climatice sunt provocate de oameni şi a retras Statele Unite din acordul de la Paris. Asta, în timp ce Parlamentul European a proclamat, simbolic, o aşa numită "stare de urgenţă climatică". aici băgaţi proteste
La conferinţa de la Madrid sunt aşteptaţi aproape 25.000 de delegaţi şi invitaţi. Lucrările trebuie să se încheie la 13 decembrie, dacă nu va fi nevoie ca negocierile să fie prelungite, cum s-a mai întâmplat la asemenea reuniuni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰