Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Revoltă studențească în Africa de Sud. Care sunt revendicările studenților

Studenţii din Africa de Sud s-au revoltat împotriva taxelor universitare prea ridicate. Ei afirmă că învăţământul ar trebui să fie cu totul gratuit, aşa cum ar fi dorit şi Nelson Mandela.

de Redactia Observator

la 22.10.2015 , 08:50

Studenţii din Africa de Sud s-au revoltat împotriva taxelor universitare prea ridicate. Ei afirmă că învăţământul ar trebui să fie cu totul gratuit, aşa cum ar fi dorit şi Nelson Mandela.

Câteva sute de studenţi au încercat să-şi expună revendicările la parlament, dar poliţiştii care păzeau clădirea i-au primit cu gaze lacrimogene şi grenade de şoc. Străzile din jurul parlamentului sud-african au fost cuprinse de haos după ce poliţiştii şi-au pierdut răbdarea şi au detonat grenade de şoc în mijlocul studenţilor care asediau clădirea. Protestul tinerilor începuse, totuşi, paşnic, printr-un marş pe străzile din Cape Town, în ritm de dans, potrivit tradiţiei locale.

Studenţii din întreaga Africă de Sud s-au revoltat după ce marile universităţi au anunţat că vor spori, anul viitor, taxele şcolare, în unele cazuri cu peste 10 la sută. Tinerii spun că taxele sunt şi aşa prea ridicate şi că, de fapt, învăţământul universitar ar trebui să fie gratuit. Deşi manifestanţii n-au mai ajuns la Parlament, protestul a avut ecou în forul legislativ: deputaţii unui partid ce le susţine cauza au întrerupt un discurs al ministrului de finanţe cu lozinca studenţilor, "Taxele trebuie să scadă". Parlamentarii nu au putut fi reduşi la tăcere decât cu forţa.

Vezi și

Studenţii nu au manifestat doar la CapeTown ci în toate marile oraşe sud-africane. Iar în câteva cazuri poliţia i-a dispersat cu aceeaşi brutalitate. Protestele nu sunt nici pe departe la fel de puternice ca sub regimul de segregare rasială, dar analiştii cred că revendicările trebuie luate în seamă înainte ca situaţia să degenereze.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Revoltă studențească în Africa de Sud. Care sunt revendicările studenților