Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rochii de mireasă care au scris istorie la Hollywood

Scena în care Carrie Bradshaw este părăsită la altar a devenit celebră în rândul fanelor Sex and The City. Mult mai cunoscută este însă rochia spectaculoasă pe care Sarah Jessica Parker a purtat-o pentru acea secvenţă.

de Redactia Observator

la 15.10.2020 , 17:21

  • O rochie de mireasă cu totul aparte vine însă din pelicula "The Hunger Games".
  • Femeile care visează la o rochie clasică o pot alege pe cea purtată de Grace Kelly în "High Society".

Creată de Vivienne Westwood, rochia cu corest din satin de mătase a fost piesa de rezistență a colecției de iarnă 2007-2008. Considerată una din cele mai frumoase rochii de mireasă care au apărut pe marile ecrane, aceasta a făcut furori printre tinerele pasionate de modă. Și nu este singura. 

Tinerele care visau încă de mici să aibă o nuntă demnă de o prințesă își pot găsit inspirația în celebra ecranizare "The Princess Diaries". Croită din dantelă și accesorizată cu o diademă argintie, rochia pe care a îmbrăcat-o Anne Hathaway în comedia de dragoste pare ţinuta ideala pentru o nuntă regală. 

O rochie de mireasă cu totul aparte vine însă din pelicula "The Hunger Games". Vorbim de cea cu volane și pene purtată de Katniss Everdeen, personajul interpretat de Jennifer Lawrence. Creația aparține unui designer din Indonezia, pe nume Tex Saverio care a îmbrăcat printre altele vedete precum Lady Gaga și Kim Kardashian. "The Hunger Games" nu este singurul film de acțiune cu rochii de mireasă spectaculoase. O altă ținută care face furori și astăzi este cea purtată de Natalie Portman în "Star Wars - atacul Clonelor". 

Vezi și

Femeile care visează, în schimb, la o rochie clasică în stilul anilor '50 pot alege una din mătase, asemănătoare celei purtate de Grace Kelly în "High Society".  O altă variantă la fel de elegantă este rochia de mireasă creată de Hubert de Givenchy, cu care Audrey Hepburn a făcut furori în filmul "Funny Face".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Rochii de mireasă care au scris istorie la Hollywood