Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Explicațiile bizare ale unui român condamnat pentru jaf, în Elveția: "Aud voci. Mi-a dat bijuteriile fără să-i zic nimic"

Un român a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare și a primit interdicția de a mai intra în Elveția timp de 10 ani, după ce a jefuit un pensionar în propria lui casă. Încercând să scape basma curată, românul a ținut să precizeze că are schizofrenie, anxietate și aude voci.

de Daniel Murărescu

la 13.05.2020 , 17:57

Explicațiile bizare ale unui român condamnat pentru jaf, în Elveția: Românul nu a reușit să-i convingă pe magistrați că pensionarul i-a dat bijuteriile și un ceas de bunăvoie, apoi a căzut la pământ - Profimedia Images
  • Românul și-a încercat norocul în fața magistraților elvețieni
  • Sentința: 2.5 ani de detenție

Cetățeanul român, în vârstă de 37 de ani, a fost nevoit să răspundă la întrebările magistraților elvețieni după ce a jefuit de bijuterii și un ceas un pensionar din Lenzburg. Și nu s-a sfiit să vină cu explicații dintre cele mai ciudate.

Mirco a ținut să explice în detaliu cum s-a întâmplat totul, în varianta lui: "Am crezut că locuința e nelocuită și curată", le-a spus el judecătorilor, precizând totodată că suferă de schizofrenie, anxietate și aude voci. Mai mult, ar fi consumat o sticlă întreagă de Jägermeister, înainte de jaf.

Sepp, pensionarul de 67 de ani care i-a căzut victimă, și-a amintit lucrurile în mod diferit. După ce a spat geamul ușii de la intrare, Mirco l-a forțat să îi dea obiectele prețioase și un ceas, apoi a luat o macetă - suvenir - și i-a dat cu mânerul obiectului tăios peste față. La scurt timp după ce victima a căzut la pământ, românul s-a făcut nevăzut.

Articolul continuă după reclamă

Procurorii au fost de acord cu elvețianul: "Acesta este un jaf de bunuri. Acuzatul era pregătit să folosească forța împotriva unui bărbat lipsit de apărare".

Mirco nu s-a lăsat bătut și a încercat să contraatace cu alte explicații: "Mi-a dat bijuteriile și ceasul fără să îi spun nimic. L-am tras de pulover și a căzut peste o piesă de mobilier".

În fața acestor mărturii, magistratul Daniel Aeschbach a avut un verdict clar: 2.5 ani de detenție. De asemenea, românul nu va mai putea intra în Țara Cantoanelor timp de un deceniu.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Explicațiile bizare ale unui român condamnat pentru jaf, în Elveția: "Aud voci. Mi-a dat bijuteriile fără să-i zic nimic"