Observator » Ştiri externe » Român căutat în Italia, găsit la aproape doi ani de când a fost condamnat la închisoare

Român căutat în Italia, găsit la aproape doi ani de când a fost condamnat la închisoare

Românul fusese condamnat la închisoare în 2018 Comportamentul românului i-a băgat la bănuieli pe carabinieri - Milano Today
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 22.06.2020, 17:03 | Modificat la 22.06.2020, 17:06

Un român de 44 de ani, căutat de polițiștii italieni de aproape doi ani, a fost prins la un control de rutină pe Viale Cassala, din Milano.

  • Românul făcea parte dintr-o grupare de spărgători de locuințe.
  • Românul fusese condamnat la închisoare cu executare în 2018.

Carabinierii au tras pe dreapta mașina românului, iar comportamentul suspect al acestuia i-a băgat la bănuieli pe oamenii legii.

Conform Milano Today, la o verificare amănunțită, carabinierii au aflat că românul are un mandat de arestare emis pe numele său de Curtea de Apel din Milano.

Concret, românul a fost condamnat în octombrie 2018 la patru ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru implicarea într-o grupare de spărgători de locuințe.

Articolul continuă după reclamă

Românul a fost condamnat în lipsă și dat în urmărire internațională. 

Carabinierii l-au încătușat, iar românul își va petrece următorii ani în închisoarea San Vittore, din centrul Milanului.