Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Româncă din Spania: ”Nu ne imaginam că vom ajunge a fi o a doua Italie”

Bilanțul epidemiei de coronavirus în Spania este în creștere. Sunt aproape 1.800 de morţi, dintre care 375 au fost confirmați duminică. Printre cei 28 de mii de infectaţi sunt şi două persoane din Ambasada României în Spania.

de Redactia Observator

la 22.03.2020 , 23:46

  • Peste 28 de mii de infectați.
  • Doi ai angajați ai Ambasadei României, confirmați.

Bilanțul epidemiei de coronavirus în Spania este în creștere. Sunt aproape 1.800 de morţi, dintre care 375 au fost confirmați duminică. Printre cei 28 de mii de infectaţi sunt şi două persoane din Ambasada României în Spania. 

Filmată în departamentul de urgenţă al spitalului Severo Ochoa de Leganes din Madrid, o înregistrare video surprinde situaţia critică. Holurile sunt pline de saloane improvizate.

Abia dacă este loc să treci printre tărgi şi paturi mobile pe care zac zeci de oameni. Cei mai mulţi, conectaţi la oxigen.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

240 de oameni sunt internaţi la urgenţă, doar în acest spital. De trei ori peste capacitatea maximă de 80 de locuri.

Unii pacienţi aşteaptă câte 30 de ore înainte de a fi repartizaţi în alte spitale. Sistemul sanitar spaniol este în pragul colapsului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un spital de campanie ce va deveni funcţional în câteva zile se construieşte într-un centru expoziţional din Madrid.

Cinci mii de pacienţi vor fi relocaţi aici. Potrivit specialiştilor, bolnavii cu forme uşoare de COVID se recuperează în două săptămâni.

Cazurile grave pot avea nevoie şi de şase săptămâni. În Madrid se înregistrează, în medie, un deces la fiecare 16 minute.

Virusul a ucis şi o celebritate a sportului: Lorenzo Sanz, fostul preşedinte al clubului Real Madrid.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mai multe hoteluri au fost deja amenajate pentru a găzdui pacienţii cu forme uşoare. Altele s-au oferit să cazeze medici şi personal sanitar, care au nevoie să se odihnească fără să îi pună în pericol pe apropiaţi.

Studenţi, pensionari şi voluntari, peste 50 de mii de oameni au fost chemaţi în ajutorul personalului medical.

Aproximativ un milion şi jumătate de măşti vor fi distribuite spitalelor. Spania aşteaptă şi o livrare de sute de mii de kituri de depistare rapidă a coronavirusului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În susţinerea efortului sanitarilor, armata a fost mobilizată să dezinfecteze străzile, mai ales în jurul spitalelor, gărilor şi magazinelor.

Spania este al doilea cel mai mare focar de coronavirus din Europa, după Italia. Aproape 30 de mii de oameni sunt infectaţi. Pentru a reduce pe cât posibil amploarea crizei, guvernul Spaniei va prelungi cu cel puţin două săptămâni starea de urgenţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Româncă din Spania: ”Nu ne imaginam că vom ajunge a fi o a doua Italie”