Români implicaţi în fraude cu carduri bancare, condamnaţi la închisoare în Irlanda
Doi români implicaţi în fraude cu carduri bancare au fost condamnaţi la închisoare cu executare în Irlanda.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Românii condamnaţi la închisoare în Irlanda erau recidivişti.
- Românii condamnaţi la închisoare în Irlanda au petrecut un an în arest preventiv.
Daniel, 35 de ani, şi Albert, 29 de ani, erau stabiliţi la Dublin, în Irlanda, dar ancheta a scos la iveală că cei doi au furat datele a zeci de persoane de pe întreg teritoriul Marii Britanii.
Conform Irish Examiner, cei doi români făceau parte dintr-o celebră grupare de crimă organizată şi lucrau după un plan bine pus la punct.
Daniel clona cardurile victimelor, în timp ce Albert utiliza cardurile clonate pentru a cumpăra bunuri din mai multe magazine.
Cardurile clonate erau utilizate, în special, pentru cumpărarea de baxuri cu ţigări care, ulterior, erau comercializate mai departe.
Ancheta a arătat că cei doi români au prejudiciat zeci de persoane cu mii de lire sterline. Au fost prinşi în februarie anul trecut, când se aflau într-un local din Dublin, iar comportamentul lor a început să dea de bănuit.
Românii condamnaţi la închisoare în Irlanda, recidivişti
Atunci, poliţiştii au găsit carduri clonate atât asupra lor, cât şi în maşina lui Daniel.
Albert mai avea 24 de infracţiuni la activ, două comise în Irlanda, condus periculos şi deţinere de bunuri furate, şi 22 de infracţiuni comise în alte ţări, inclusiv România, precum furt, fraudă şi deţinere de droguri.
Daniel mai avea patru infracţiuni la activ, respectiv infracţiuni de fraudă cu carduri bancare comise în România şi în Marea Britanie.
Magistraţii au decis că impactul avut de infracţiunile comise de Albert a fost mai mic, astfel că l-au condamnat la trei ani de închisoare. Daniel a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare. Din cele două pedepse se scade perioada de aproximativ un an petrecută de cei doi în arest preventiv.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰