Zecii de mii de români au votat deja pentru alegerile prezidenţiale, în Diaspora (Video)
Peste 56 de mii de români din afara graniţelor au ajuns la urne în prima zi de vot pentru alegerile prezidenţiale, şi alţi 17.000 şi-au trimis opţiunea prin corespondenţă. Cifrele sunt comparabile cu cele de la primul tur.
Peste 56 de mii de români din afara graniţelor au ajuns la urne în prima zi de vot pentru alegerile prezidenţiale, şi alţi 17.000 şi-au trimis opţiunea prin corespondenţă. Cifrele sunt comparabile cu cele de la primul tur. În prima zi de vot, cea mai mare prezenţă a fost la secţiile din Italia şi Spania, acolo unde, de altfel, sunt şi cele mai mari comunităţi de români.
Cu gândul la viitor. Aşa a votat acestă profesoară care, de 15 ani, îi învaţă limba română pe copiii conaţionalilor stabiliţi la Roma. Lecţia predată astăzi în costumul popular a avut mii de ecouri.
Românii din Italia s-au mobilizat încă din prima zi a alegerilor din turul doi şi au venit în număr semnificativ la vot. Înainte de a merge la muncă sau după ce şi-au încheiat programul, mulţi s-au oprit la una din cele 142 de secţii de vot din Italia.
Aproximativ 1,2 milioane de români sunt în Italia şi tot atâţia în Spania.
Pentru aceste alegeri au fost create de trei ori mai multe secţii de vot faţă de orice alt tur de scrutin. Dacă astăzi secţiile s-au deschis la ora prânzului, sâmbătă şi duminică cei mai matinali sunt aşteptaţi la ora 7, 8 ora României.
Cei care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie au votat pentru un viitor în ţară, la ei acasă.
Preşedintele unei secţii de votare din Marea Britanie spune că "prima zi a fost lejer. Oamenii sunt încă la muncă. De mâine încolo e posibil să fie mai mulţi votanţi".
Românii de peste Prut au mers şi ei în număr mare la urne, chiar din prima zi.
În timp ce românii din Europa sunt încă la urne, la secţiile de pe cealaltă parte a globului prima zi de scrutin s-a terminat deja.
Ioan Macaveiu a fost primul român care a votat la o secţie în Australia. La primul tur, soţia sa a fost prima la urne. 838 de secţii de votare au fost deschise în afara graniţelor.
Sunt aproape de trei ori mai multe decât la alegerile prezidenţiale din 2014, iar numărul lor este dublu faţă de europarlamentarele din acest an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰