Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sute de români sunt pe traseul Uraganului Irma, care a făcut prăpăd în Caraibe

E disperare printre rudele românilor aflaţi în vacanţă sau la muncă în Caraibe, după ce uraganul Irma, cel mai puternic din istorie, a lovit cu toată forţa mai multe insule. Trei români au fost daţi dispăruţi. După mai bine de 10 ore, soţia unuia dintre ei a confirmat că sunt bine. Ai noştri erau pe insula St. Marteen, măturată de uragan cu 300 de kilometri pe oră. Mai există însă un al patrulea român despre care nu se ştie nimic.

de Redactia Observator

la 07.09.2017 , 17:48

"E evacuarea obligatorie. Ceea ce nu înseamnă că eşti automat forţat să pleci, dar eşti pe propria răspundere dacă rămâi acolo şi după aia suni la urgenţă, nu vine nimeni să te ajute." Este declaraţia unui român stabilit în Florida. În statul american, pregătirile sunt febrile. Se aşteaptă ca uraganul să lovească violent.

Deocamdată, Irma a adus iadul în paradisul din Caraibe. Uraganul s-a îndreptat cu o forţă năucitoare spre insula Saint-Martin. Acolo munceau cei trei români.

Vezi și

Soţia lui Sebastian a vorbit cu el, înainte ca ochiul uraganului să se apropie, dar imediat, în zonă, n-a mai fost nici lumină şi nici semnal la telefon. În ţară disperarea a crescut de la o oră la alta. Abia dimineaţă, femeia a reuşit să ia legătura cu el şi a liniştit-o că e bine. La fel ar fi şi ceilalţi doi colegi de muncă. Între timp, rudele unui alt român aşteaptă cu disperare veşti, însă, din cauza condiţiilor meteo, liniile de comunicaţie sunt precare.

Pe acelaşi subiect

La sute de kilometri, în Miami, regizorul Alex Ceauşu se pregăteşte. Hotelul în care stă a fost baricadat deja cu obloane.

ALEX CEAUŞU, regizor:

Se aude că Irma ar lovi Florida duminică şi şanse ca eu să pot să zbor vineri sunt cam 1%. E posibil să se închidă aeroportul.

Potrivit autorităţilor, în acest moment, ar fi sute de români în Caraibe, pe traseul uraganului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii

Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Sute de români sunt pe traseul Uraganului Irma, care a făcut prăpăd în Caraibe