Antena Meniu Search
x

Românii şi bulgarii pot lucra în Uniunea Europeană fără restricţii

Începând de astăzi, românii şi bulgarii nu mai sunt cetăţeni de mâna a doua ai Uniunii Europene! Pentru că de astăzi au fost ridicate toate restricţiile care îi împiedicau să lucreze în orice domeniu şi în orice stat comunitar.

Vezi și

După 7 ani de chin şi jale, românii şi bulgarii vor beneficia de aceleaşi condiţii ca şi restul cetăţenilor Uniunii.

Cei mai panicaţi de această schimbare sunt englezii, care se văd deja invadaţi de oameni care le vor lua locurile de muncă.

Tocmai de aceea, reporterii BBC au venit în Bucureşti, ca să vadă dacă românii intenţionează să migreze în Marea Britanie.

Pe aeroportul Otopeni nu se calcă nimeni în picioare ca să prindă cursele către Marea Britanie. E unul dintre primele lucruri pe care le-au descoperit reporterii BBC veniţi la Bucureşti.

Semnele temutei invazii de care s-a vorbit isteric la Londra, mai ales în 2013, nu se prea arată în capitala României.

Toate statele membre şi-au deschis porţile. Iar mulţi dintre românii şi bulgarii care voiau să plece au făcut-o deja atunci când ţările lor s-au alăturat Uniunii Europene, acum 7 ani, spune corespondentul BBC, MARK LOWEN.

Mai mult, românii care au fost deja la muncă în Regat spun că acolo nu li s-a părut Raiul pe pământ.

Cred că există o viziune puţin romantică asupra traiului în Marea Britanie. Unii cred că acolo este El Dorado-ul al Europei. A fost bine, nu mă pot plânge, dar am decis să mă întorc, spune Adrian Ursoi, de profesie Consultant in management.

Alţii vor să profite de statutul de cetăţean european cu drepturi depline.

Vreau să merg să muncesc, să am o viaţă mai bună, să strâng bani pentru copiii mei, pentru familie. Apoi mă voi întoarce, nu rămân acolo, explică Albert Dumitrescu, agent de securitate.

Cele mai alarmiste voci din Marea Britanice anticipau că 28 de milioane de români şi bulgari vor invada Regatul de la 1 ianuarie 2014.

Cu alte cuvinte, toţi cetăţenii din cele două ţări.

Autorităţile de la Londra au evitat să dea estimări, dar nu vor nici să îşi asume riscuri, aşa că vor înăspri condiţiile pentru obţinerea ajutoarelor sociale.

Citește și Primii români în căutare de muncă au ajuns în Anglia. Cum au fost întâmpinați

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Românii şi bulgarii pot lucra în Uniunea Europeană fără restricţii