Foto Ronen Engel, românul luat ostatic de Hamas, a murit în captivitate, la câteva zile după ce și-a văzut soția și copiii eliberați
Război Israel - Hamas. Ronen Engel, unul dintre ostaticii ținuți cu forța de Hamas încă din 7 octombrie, a murit în captivitate. Din primele informații obținute de reporterii Observator, acesta avea cetățenie română. Soția lui și doi dintre copii fuseseră eliberați zilele trecute, într-unul dintre schimburile de prizonieri.
Potrivit The Times of Israel, patru membri ai familiei Engel au fost răpiți din kibuțul Nir Oz în fatidica zi de 7 octombrie - Ronen, în vârstă de 54 de ani, soția lui - Karina, de 51 de ani, și copiii Mika, de 18 ani, și Yuval, de 11 ani.
Fratele lui Ronan, Dani, a aflat vestea cumplită chiar de pe pagina lui de Facebook, atunci când a văzut într-o postare cum unul dintre teroriștii Hamas zâmbea în fața unei camere și vorbea în arabă.
"Eu îmi știu fratele. Dacă Ronan e captiv, va găsi putere să treacă prin asta", spunea Dani la momentul respectiv, descriindu-și fratele drept "teribil de optimist". Din nefericire, după aproape 2 luni petrecute în captivitate, Ronen a decedat.
Era paramedic voluntar și trăia pentru a salva alți oameni. Pentru el, însă, nu a mai putut face nimic. Familia a fost informată astăzi, vineri 1 decembrie 2023, în legătură cu decesul.
- Israelul aflase de planul Hamas de a ataca, cu un an înainte, dar l-a considerat "total imaginar" - NYT
- Războiul Israel-Hamas se reia. Armata israeliană anunţă că armistiţiul s-a încheiat şi a reluat atacurile...
- "Mia vine acasă!" Momentul emoționant în care Mia Schem, tânăra care a apărut în primul clip cu ostatici...
Kibuțul Nir Oz a fost devastat în urma atacului Hamas.
Forţele de Apărare ale Israelului au anunţat, vineri, că au reluat operaţiunile de luptă împotriva Hamas, acuzând gruparea că a încălcat termenii armistiţiului trăgând spre Israel, potrivit CNN. La câteva minute după ce armistiţiul de o săptămână dintre Israel şi Hamas s-a încheiat, vineri, vehicule militare israeliene trăgeau în nord-vestul Gaza, potrivit Ministerului de Interne din Gaza, controlat de Hamas.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰