Rusia atenţionează SUA ca navele de război americane să stea departe de Crimeea ''spre binele lor''
Rusia a catalogat, marți, SUA drept un adversar și a avertizat ca navele de război americane să stea departe de Crimeea ''spre binele lor'', numind desfășurarea lor de forţe din Marea Neagră o provocare menită să testeze nervii rușilor.
- Rusia a transmis un avertisment pentru navele americane din Marea Neagră
- SUA au fost catalogate drept un adversar
''Statele Unite sunt un adversar şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a submina poziţia Rusiei pe scena mondială. Nu vedem alte elemente în abordarea lor. Acestea sunt concluziile noastre'', a declarat viceministrul de externe Sergei Ryabkov, citat de agenţiile de presă ruse, potrivit Reuters.
Moscova a anexat Crimeea în 2014. Două nave de război americane urmează să sosească în Marea Neagră săptămâna aceasta, pe fondul unei escaladări a luptelor din estul Ucrainei, unde forțele guvernamentale s-au luptat cu separatiștii susținuți de ruși într-un conflict despre care Kievul spune că au murit în jur de 14.000 de oameni.
Ce poziţie a adoptat administraţia Joe Biden
Prezenţa militară americană în Mare Neagră este limitată de un acord din 1936. Convenţia de la Montreux (semnată în Elveţia, 1936), care stabileşte regulile prin care Turcia controlează strâmtorile Dardanele şi Bosfor, limitează drastic accesul navelor militare ale statelor care nu au litoral la Marea Neagră. Actul precizează că navele de război ale statelor străine nu pot fi mai mari de 15.000 de tone şi nu pot sta mai mult de 21 de zile în apele Mării Negre.
Administraţia Joe Biden a avertizat Rusia, duminică, că vor apărea riscuri majore dacă vor exista intervenţii militare în Ucraina. ''Exact în momentul în care vorbim acum, vă pot spune că am preocupări reale referitoare la acţiunile Rusiei în apropierea frontierelor Ucrainei. Există mai multe forţe militare ruse mobilizate în apropierea frontierelor Ucrainei decât s-a mai întâmplat până acum, începând din 2014, când a invadat Rusia prima dată. De aceea, suntem în contact strâns, în strânsă coordonare cu aliaţii şi partenerii noştri din Europa'', a afirmat duminică Antony Blinken, secretarul de Stat american, într-un interviu acordat postului NBC News.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰