Rusia neagă că a impus carantină, după o moarte suspectă de ciumă în Siberia. Pneumonia, cauza oficială
Autoritățile ruse au negat, marți, că ar fi impus măsuri de combatere a ciumei, după ce, potrivit unor informații, o tehniciană de laborator ar fi murit din cauza acestei boli, în timp ce Washingtonul a solicitat Moscovei să dea dovadă de "transparență" în legătură cu această situație.
Săptămâna trecută, o angajată a institutului de combatere a ciumei din regiunea Irkutsk, Siberia, ar fi murit după ce s-ar fi îmbolnăvit de ciumă pneumonică. Cu toate acestea, potrivit autorităților, cauza decesului nu este confirmată, potrivit AFP.
Agenția de supraveghere sanitară, Rospotrebnadzor, a negat afirmațiile care circulau într-un document publicat online, potrivit cărora ar fi fost luate măsuri speciale.
"Dorim să clarificăm faptul că documentul și informațiile în cauză nu provin din surse oficiale și sunt neadevărate”, a declarat agenția pe Telegram.
"Nu s-au luat astfel de decizii în acest moment", au precizat reprezentanții agenției, subliniind că situația sanitară din regiune este stabilă.
Publicația rusă "People Of Baikal" relata, vineri, că tehniciana de laborator, Darya Shipilova, tânăra de 28 de ani care ar fi murit, s-ar fi putut infecta cu ciumă pneumonică dintr-o eprubetă spartă.
Și alte publicații au raportat o posibilă legătură între decesul acesteia și un accident de laborator survenit la unitatea respectivă.
Potrivit publicației citate, până la 200 de persoane cu care tânăra ar fi putut intra în contact se aflau în carantină.
Cu toate acestea, oficialii ruși au precizat că analizele post-mortem nu au detectat boala.
Guvernatorul regiunii Irkutsk, Igor Kobzev, a declarat, luni, că o inspecție realizată de autoritatea de supraveghere Rospotrebnadzor a stabilit că femeia a murit de pneumonie, cauza decesului fiind „nedeterminată”.
"În probele biologice prelevate de la tânăra femeie nu s-au găsit microorganisme legate de activitatea sa profesională”, a declarat Kobzev.
De asemenea, a adăugat el, "nu au mai existat cazuri noi de personal al institutului de combatere a ciumei care să fi solicitat asistență medicală" de la momentul decesului femeii.
Ciuma este o boală bacteriană care poate apărea sub mai multe forme, inclusiv ciuma pneumonică, care este cea mai contagioasă formă și poate fi transmisă pe cale respiratorie. Ciuma bubonică se transmite prin purici infectați.
Ciuma pneumonică, care provoacă insuficiență pulmonară, poate fi fatală dacă nu este tratată din timp, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
"Evaluarea inițială a riscului realizată de OMS pe baza informațiilor disponibile estimează că riscul este moderat până la scăzut pentru Irkutsk”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, în cadrul unei conferințe de presă la Geneva.
El a afirmat că riscul este scăzut pentru Rusia în ansamblu și foarte scăzut pentru restul Europei.
Potrivit experților în Sănătate, riscul ca boala să se răspândească la scară largă, dincolo de cercul persoanelor aflate în contact direct este redus.
Dr. Glenn Wortmann, de la MedStar Washington Hospital Center, a declarat că ciuma pneumonică nu se transmite ușor și poate fi tratată cu antibiotice. El a afirmat că există șanse reduse ca boala să se răspândească pe scară largă în Rusia sau să ajungă în Statele Unite, potrivit Euronews.
Infecția se poate transmite prin picături respiratorii atunci când o persoană infectată tușește, dar Wortmann a precizat că transmiterea necesită, în general, un contact strâns, față în față, deoarece picăturile nu se propagă la distanțe mari.
