Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia, nou record de morți de Covid. A pierdut un milion de oameni într-un an. Reacția lui Vladimir Putin

Preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia are nevoie de o accelerare a campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, asta după ce numărul deceselor a crescut alarmant în ultima perioadă, atingând astăzi cel mai înalt nivel al său de la începutul pandemiei.

de Ovidiu Cojocaru

la 12.10.2021 , 18:48

Vladimir Putin, preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele rus - Shutterstock

Adresându-se parlamentarilor aleşi recent în aceste funcţii, Vladimir Putin i-a îndemnat să sprijine în mod activ eforturile depuse pentru ca un procent cât mai mare din populaţia Federaţiei Ruse să se vaccineze împotriva noului coronavirus, relatează Agerpres. "Vaccinarea îi protejează pe oameni de infectare, de simptome grave. Trebuie să creştem ritmul de vaccinare", a spus preşedintele rus.

Autorităţile de la Kremlin au pus creşterea numărului de infectări pe seama procentului insuficient de persoane care s-au vaccinat până în prezent. Rusia a dezvoltat şi a lansat foarte repede vaccinul Sputnik V, la doar câteva luni după declanşarea pandemiei de COVID-19 în 2020, însă ritmul vaccinărilor a fost lent, iar mulţi experţi ruşi au explicat acest fenomen prin neîncrederea în autorităţi şi temerile populaţiei faţă de produsele medicale noi. Prim-ministrul rus Mihail Mişustin a anunţat tot marţi că aproximativ o treime din populaţia Federaţiei Ruse a fost vaccinată până în prezent împotriva noului coronavirus.

Rusia a raportat marţi 973 de decese asociate COVID-19 în 24 de ore, care reprezintă cel mai mare bilanţ zilnic de la începutul pandemiei, precum şi 28.190 de infectări noi. Oficiali guvernamentali au exprimat îngrijorări legate de ritmul de infectare şi de intensitatea virală a noilor cazuri diagnosticate. "Principala caracteristică a actualului val epidemiologic este creşterea rapidă a numărului de cazuri, precum şi un număr mare de pacienţi ale căror infecţii arată o progresie rapidă în doar două-trei zile şi care necesită resuscitare", a anunţat ministrul rus al Sănătăţii, Mihail Muraşko. El a mai spus într-o reuniune guvernamentală televizată că 1,1 milioane de rezidenţi ruşi sunt în prezent trataţi pentru simptome de COVID-19.

Articolul continuă după reclamă

Populaţia Rusiei, în scădere

Pe acelaşi subiect

Populația Rusiei a suferit în ultimele 12 luni cea mai mare scădere în timp de pace din istorie, a arătat o analiză a statisticilor oficiale ale guvernului.  Populația naturală a Rusiei - o cifră care ia în considerare decesele și nașterile înregistrate, excluzând efectele migrației - a scăzut cu 997.000 între octombrie 2020 și septembrie 2021, a calculat demograful Alexei Raksha, potrivit The Moscow Times.

Scăderea puternică are loc în timp ce Rusia, care are una dintre cele mai mari cifre de morți din lume, din cauza Covid-19, continuă să înregistreze un număr record de vieți pierdute în urma pandemiei. Țara a înregistrat cel puțin 660.000 de decese în exces de la începutul pandemiei. Populația totală a Rusiei, de aproximativ 145 de milioane, este mai mică decât atunci când președintele Vladimir Putin a venit la putere în 2000, în ciuda anexării Crimeii de către Moscova în 2014, care a adăugat 2 milioane statisticilor oficiale ale Rusiei.

Perioada anterioară de depopulare rapidă a Rusiei a avut loc în anii 1990 - un deceniu de revoltă economică, când natalitatea s-a prăbușit și problemele sociale precum sărăcia și alcoolismul au cunoscut o creștere dramatică. Declinul record anterior al populației naturale a avut loc între iulie 1999 și iunie 2000, când populația Rusiei a scăzut cu 983.000 de locuitori.

După ce a crescut constant în anii postbelici ai Uniunii Sovietice, populația naturală a Rusiei a înregistrat scăderi consistente timp de câteva decenii după prăbușirea sovietică - numărul total fiind susținut doar de fluxul de milioane de lucrători migranți din fostele republici sovietice din Asia Centrală.

Ovidiu Cojocaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri externe » Rusia, nou record de morți de Covid. A pierdut un milion de oameni într-un an. Reacția lui Vladimir Putin