Video "Rusia nu şi-a schimbat scopul de a distruge Ucraina". Europenii, pesimişti privind pacea
Şanse minime ca ucrainenii să aibă pace de Crăciun. Negocierile de peste weekend de la Miami nu au dus la niciun rezultat, în ciuda declaraţiilor optimiste venite de la ruşi şi americani. Moscova este decisă să nu facă niciun compromis. Mai mult, ar face planuri pentru a readuce în sfera sa de influenţă state şi teritorii din Europa de Est.
Cele 3 zile de negocieri în însoritul Miami nu au adus Europa mai aproape de pace după 4 ani de război. Dacă public, oficialii americani şi ucraineni au vorbit despre discuţii constructive şi progres, în spatele uşilor închise situaţia este departe de orice optimism. Moscova vrea cele 4 regiuni pe care le-a anexat ilegal în primul an de război, teritorii pe care Ucraina refuză să le cedeze.
"Vom munci atât cât este nevoie. Apropo, acestea sunt întâlnirile de care ştiţi, există însă discuţii zilnic. A fost o întâlnire la Berlin zilele trecute, sunt discuţii telefonice zilnic", a spus şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio.
Şi de data aceasta discuţiile au fost conduse de ginerele lui Trump, Jared Kushner, şi emisarul preşedintelui american, Steve Witkoff. Cei doi au negociat pe rând şi cu ruşii, şi cu ucrainenii. Moscova susţine că progresul lent al negocierilor este din cauza anumitor state europene răuvoitoare.
"Negocierile la documentele privind încheierea războiului, garanţiile de securitate şi reconstrucţia sunt în curs de desfăşurare. Fiecare punct este analizat în detaliu şi există o colaborare constructivă cu partea americană. Acest lucru este important. De asemenea, se discută despre calendar, posibile intervale de timp pentru decizii specifice", a spus preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Europenii, rezervaţi în ceea ce priveşte un acord de pace
Şi în tabăra europeană optimismul este unul rezervat.
"Suntem probabil mai aproape de a ajunge la un acord de pace decât am fost oricând de la începutul războiului. […] Dar nu cred că Rusia şi-a schimbat scopul principal, acela de a distruge Ucraina şi asta e ceea ce încercăm să evităm", a spus preşedintele Finlandei, Aleksander Stubb.
Agenţia Reuters, care citează surse din serviciile secrete americane, scrie că Vladimir Putin vrea părţi din Europa care au aparţinut fostei Uniuni Sovietice, inclusiv teritorii ale unor state care sunt acum membre ale NATO.
"Aceasta se încadrează în categoria situaţiilor în care serviciile de informaţii fac presupuneri, analize şi concluzii eronate. Acest lucru este complet neadevărat", a spus purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.
La Sankt Petersburg, Vladimir Putin i-a invitat pe lideri din foste republici membre ale URSS. Le-a fost ghid prin celebrul muzeu Ermitaj, unde le-a prezentat un ceas de aur cu păun.
La Moscova, alerta este maximă după ce un general rus a fost asasinat. Fanil Sarvarov a fost ucis după ce maşina sa a fost aruncată în aer. Presa rusă scrie că explozia a fost cauzată de o mină magnetică ataşată sub şasiu, detonată de la distanţă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰