Rusia va amplasa în Crimeea o escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3, în replică la baza de la Deveselu
O escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune urmează să fie desfășurată în curând în Crimeea pentru a consolida unitatea de aviație de atac din peninsulă (anexată în martie 2014 la Federația Rusă)

O escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune urmează să fie desfășurată în curând în Crimeea pentru a consolida unitatea de aviație de atac din peninsulă (anexată în martie 2014 la Federația Rusă)
"În acest stadiu, s-a considerat suficientă amplasarea unei escadrile de Tu-22M3 pe aerodromul din Crimeea. Capacitățile sale de luptă vor permite consolidarea semnificativă a acoperirii aeriene în apele Mării Negre și în regiunea riverană", a afirmat responsabilul rus, sub rezerva anonimatului.
"Aceasta este una din măsurile luate ca reacție la instalarea pe teritoriul României a unei baze americane antirachetă", a declarat interlocutorul Interfax, menționând totodată că raza de acțiune a bombardierelor Tu-22M3 și a rachetelor sale se extinde mult dincolo de Marea Neagră. "Nu este exclus ca, pe viitor, grupul de bombardiere Tu-22M3 din Crimeea să fie extins la un regiment", a mai adăugat el.
Ministerul Apărării din Rusia a declarat marți că baza de rachete (interceptoare) de la Deveselu, din România, parte a sistemului global antirachetă al SUA, va deveni ținta principală pentru mijloacele de atac rusești în cazul unei agresiuni a SUA împotriva Rusiei, relatează Interfax.
- Doi morţi şi zeci de răniţi, după bombardamentele dintre Rusia şi Ucraina. Aerodromul Engels, la 600 de...
- Stare de urgență în Rusia: Ucraina a lovit baza aeriană Engels. La rândul lor, rușii au bombardat masiv orașul...
- Trump nu exclude ideea unui al treilea mandat de președinte: "Nu glumesc. Există metode"
- Papa Francisc se simte tot mai bine, dar va avea nevoie de luni întregi de recuperare: "O îmbunătățire...
- Prim-ministrul Groenlandei asigură că Donald Trump nu va putea obţine insula: "Ne hotărâm propriul viitor"
O altă sursă din cadrul aceluiași minister a anunțat anterior că la baza aeriană din Gvardeisk (Crimeea) va fi desfășurat în 2016 un regiment aerian, ce va fi dotat cu bombardiere strategice Tu-22M3.
În anii '70 ai secolului trecut, Flota Mării Negre (a fostei URSS) avea în componența sa Divizia 2 de Gardă din care făceau parte trei regimente de rachete cu baza pe aerodromurile Veseloie, Gvardeiskoie și Okiabriskoie din Crimeea. Către sfârșitul anului 1994, mai rămăsese Regimentul aerian 943 din Veseloie. Doi ani mai târziu, regimentul a fost, de asemenea, desființat. După împărțirea Flotei Mării Negre, Rusiei i-au revenit 19 bombardiere Tu-22M, iar Ucrainei—20 de astfel de aparate de zbor.
Bombardierele strategice de tipul Tu-22M3 sunt destinate pentru a ataca ținte terestre, maritime, în mișcare și obiective fixe, cu rachete ghidate supersonice și cu bombe cu focoase convenționale sau nucleare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰