Video Ruşii dau vina pe ucraineni pentru distrugerile din Kiev: "Ne-au interceptat o rachetă şi au doborât-o peste un bloc de locuinţe". O fetiţă de 7 ani a murit
Trupele Moscovei au bombardat un mall din Kremenciuk, în care se aflau aproximativ o mie de oameni. După ce a fost lovită de o rachetă, clădirea a luat foc. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre 10 morţi şi aproximativ 40 de răniţi. La rândul lor, ucrainenii au dat 10 lovituri de mare precizie pe Insula Şerpilor şi au distrus un sistem de rachete. În acest timp, Vladimir Putin se comportă de parcă nu s-ar intampla nimic. În prezent, face primele vizite externe de la izbucnirea războiului şi chiar ar intenţiona să participe la Summitul G20 din Indonezia, organizat la mijlocul lunii noiembrie.
"A doua armată a lumii a 'învins' triumfător o grădiniță și un bloc de locuințe. Rusia însăşi a decis că totul îi este ostil în mod egal: femei, copii, grădinițe, blocuri, spitale, căi ferate", a declarat Volodimir Zelenski, după atacul asupra Kievului. Kremlinul susţine că, în realitate, soldaţii Kievului sunt vinovaţi de moartea unui bărbat şi a unei fetiţe de 7 ani. "Regimul de la Kiev a încercat să intercepteze rachete rusești de înaltă precizie cu armele antiaeriene desfășurate în oraș. Din cauza lipsei de coordonare între lansatoarele de apărare aeriană și echipamentele radio situate în mediul urban, una dintre rachetele antiaeriene doborâte a căzut asupra unei clădiri de locuințe", a declarat Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.
Tranzacţiile blocate sunt un efect al sancţiunilor impuse Rusiei, pe fondul invaziei Ucrainei
Atacurile Moscovei şi declaraţiile din ce în ce mai iresponsabile ale înalţilor reprezentanţi ai Rusiei au determinat statele NATO să anunţe ce se va discuta la Summitul de la Madrid. Iar România este direct vizată. "Ne vom spori grupurile de luptă din partea de est a alianței până la niveluri de brigadă. Vom transforma forța de răspuns a NATO și vom crește numărul forțelor noastre de înaltă pregătire la peste 300.000", a declarat Jens Stoltenberg, secretar general NATO. Volodimir Zelenski a primit şi o vizită foarte importantă, cea a Maiei Sandu. Ulterior, preşedinta Republicii Moldova a făcut o vizită la Bucha.
"Moldova este o țară fragilă și vulnerabilă, iar războiul împotriva Ucrainei, agresiunea rusă demonstrează că, da, pericolul există. Şi trebuie să fim mereu conștienți de acest lucru. Şi să facem totul pentru a opri acele țări, în acest caz Rusia, care invadează. un stat suveran, Ucraina", a declarat Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. Kremlinul se confruntă mai nou cu o problemă majoră: a intrat în incapacitate de plată, un lucru nemaiîntâlnit de la Revoluţia Bolşevică, ce coincide cu prăbuşirea Imperiului Rus şi apariţia Uniunii Sovietice. Moscova susţine că nu are nicio vină în asta.
"Aceste acuzații de nerespectare sunt absolut nejustificate în acest caz, deoarece încă din luna mai s-a făcut plata necesară în valută, iar faptul că (n.r. Banca) Euroclear a reținut acești bani și nu i-a transmis destinatarilor nu mai este problema noastră", a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Președinției Ruse. Tranzacţiile blocate sunt un efect al sancţiunilor impuse Rusiei, pe fondul invaziei Ucrainei. Totuşi, în ciuda ameninţărilor care planează asupra lumii întregi, liderii G7 reuniţi în Germania nu s-au putut abţine să nu lanseze ironii asupra modului în care Vladimir Putin încearcă să-şi păstreze imaginea de lider puternic şi veşnic tânăr. Liderii G-7 nu s-au dezbrăcat, dar au renunţat la cravate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰