Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ruşii susţin că suspectul atentatului din Moscova urma să ajungă la Kiev prin România

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat luni că suspecții în cazul împușcării generalului Vladimir Alekseiev, un important ofițer din serviciul de informații al armatei ruse, au recunoscut că acționau la ordinul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează Agerpres. Potrivit autorităților ruse, principalul suspect, reținut la Dubai, ar fi fost recrutat cu sprijinul serviciilor poloneze și intenționa să ajungă la Kiev prin România, conform News.ro.

de Redactia Observator

la 09.02.2026 , 10:42

Ruşii susţin că suspectul atentatului din Moscova urma să ajungă la Kiev prin România - Hepta

Ucraina a negat orice implicare în tentativa de asasinare a lui Alekseev, prim-adjunct al şefului spionajului militar rus (GRU), Igor Kostiukov, care conduce delegaţia rusă în negocierile de pace cu Kievul.

Rusia a declarat că Liubomir Korba, cetăţean rus născut în Ucraina, a fost interogat după ce a fost extrădat din Emiratele Arabe Unite. Presupusul său complice, Viktor Vasin, a fost de asemenea chestionat.

FSB susţine într-un comunicat că atât Korba, cât şi Vasin şi-au ''mărturisit vina'' şi au oferit detalii despre atac, despre care afirmă că a fost ''comis în numele Serviciului de securitate al Ucrainei''. Potrivit Serviciului rus de securitate, Korba a fost recrutat de SBU în august 2025 la Ternopil, în vestul Ucrainei, a fost apoi pregătit la Kiev şi a fost remunerat lunar în criptomonede.

Articolul continuă după reclamă

Pentru uciderea lui Alekseev, lui Korba i-au fost promişi 30.000 de dolari de către SBU, iar în recrutarea sa a fost implicat şi contraspionajul polonez, a precizat FSB.

În vârstă de 64 de ani, Vladimir Alekseev este vizat de sancţiuni occidentale pentru presupusul său rol în atacurile cibernetice imputate Rusiei şi acuzat că organizase un atac cu agent neurotoxic (Noviciok) contra unui transfug rus, Serghei Skripal, în Regatul Unit, în 2018.

Potrivit biografiei sale oficiale, el s-a distins în special în timpul operaţiunilor de spionaj din Siria, unde Rusia a intervenit militar în 2015 contra rebelilor şi jihadiştilor şi în sprijinul fostului preşedinte Bashar al-Assad. 

Traseul suspectului după atac: trebuia să treacă prin România

FSB mai spune, prezentând imagini video de la aeroport, că, după ce l-a împuşcat pe general, suspectul principal a plecat din Rusia cu un rucsac şi o geantă de voiaj cu destinaţia Dubai, iar din Emiratele Arabe Unite urma să vină în România şi apoi să ajungă la Kiev, potrivit News.ro.

Atentatul asupra generalului a fost comis pe 6 februarie într-un bloc de locuinţe din nord-vestul Moscovei.  În afară de el, au mai fost identificaţi complicii Viktor Vasin şi Zinaida Serebriţkaia, şi aceştia fiind cetăţeni ruşi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că ar trebui mărită limita de vârstă în cazul conturilor de TikTok?
Observator » Ştiri externe » Ruşii susţin că suspectul atentatului din Moscova urma să ajungă la Kiev prin România