Iranul afirmă că nu va renunţa la îmbogăţirea uraniului chiar şi în cazul unui război cu SUA
Iranul nu va renunţa la îmbogăţirea uraniului, chiar dacă acest lucru ar duce la un conflict militar, a declarat duminică ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, la scurt timp după noi negocieri nucleare cu Statele Unite. Declaraţiile vin pe fondul presiunilor exercitate de Washington şi al consolidării prezenţei militare americane în Golf, pe care Teheranul susţine că nu o percepe ca pe o ameninţare.
"Iranul a plătit un preţ foarte mare pentru programul său nuclear paşnic şi pentru îmbogăţirea cu uraniu", a subliniat Abbas Araghchi în cadrul unui forum la Teheran, potrivit News.ro, care citează AFP.
"De ce insistăm atât de mult asupra îmbogăţirii şi refuzăm să renunţăm la ea chiar dacă ni se impune un război? Pentru că nimeni nu are dreptul să ne dicteze comportamentul", a insistat diplomatul, care a avut vineri o discuţie în Oman cu emisarul american Steve Witkoff.
Desfăşurarea militară americană în Golf "nu ne sperie", a declarat duminică şeful diplomaţiei iraniene, la două zile după negocierile privind programul nuclear cu Washingtonul, care menţine presiunea asupra Teheranului.
"Desfăşurarea lor militară în regiune nu ne speri", a spus Abbas Araghchi, a doua zi după vizita emisarului lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu pe portavionul american Abraham Lincoln, în regiunea Golfului.
"Suntem un popor al diplomaţiei, suntem şi un popor al războiului, dar asta nu înseamnă că noi căutăm războiul", a adăugat Araghchi în cadrul unui forum la Teheran.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰