Şapte poliţişti columbieni au fost ucişi într-un "atentat cu exploziv". Autorităţile nu au oferit detalii despre autorii atacului
Şapte poliţişti au fost ucişi vineri într-un ''atentat cu exploziv'' în Columbia, a anunţat preşedintele columbian Gustavo Petro, care după ce a preluat recent conducerea acestei ţări vrea să pună în aplicare o politică de "pace totală", informează AFP şi EFE, citate de Agerpres.
Şeful statului a anunţat iniţial opt victime, însă bilanţul final al poliţiei a fost revizuit la şapte morţi. "Condamn cu fermitate acest atentat cu exploziv", a scris Petro pe Twitter. "Solidaritate cu familiile lor", a adăugat preşedintele Columbiei. Atacul a avut loc la San Luis, într-o zonă rurală situată la mai mult de două ore de Neiva, cel mai mare oraş din departamentul Huila, în sud-vestul acestei ţări.
Autorităţile columbiene nu au oferit nicio informaţie cu privire la autorii faptelor
A fost "un atentat împotriva unei patrule a poliţiei", a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei columbiene, precizând că au fost utilizaţi explozivi şi că poliţiştii au fost ucişi "cu tiruri de arme de foc". Deocamdată, autorităţile columbiene nu au oferit nicio informaţie cu privire la autorii faptelor. Potrivit biroului procurorului, poliţiştii se pregăteau să se întoarcă în cazarma lor din San Luis atunci când au dat peste o "ambuscadă".
Acest atac este cel mai grav comis împotriva forţelor de ordine din Columbia după preluarea preşedinţiei de către Gustavo Petro, la începutul lui august. Afirmând că vrea să pună capăt fostei doctrine privind "duşmanul intern", primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei a înlocuit pe 12 august întregul comandament militar, inclusiv al poliţiei, subliniind că misiunea sa va fi de acum încolo "reducerea violenţei, criminalităţii, şi o întărire substanţială a respectării drepturilor omului şi libertăţilor publice".
În această optică, el vrea să pună în aplicare o politică a "păcii totale", menită să găsească un compromis cu traficanţii de droguri din Columbia, pentru a pune capăt unui conflict armat ce durează de aproape 60 de ani. Preşedintele columbian Gustavo Petro a oferit inclusiv "avantaje juridice" membrilor Clanului del Colfo, cel mai puternic clan criminal din Columbia, în schimbul predării lor.
În afară de negocierile în curs cu traficanţii de droguri, Petro este pe cale să reia tratativele de pace cu Armata de Eliberare Naţională (ELN), ultima gherilă recunoscută în Columbia şi care se finanţează de asemenea din traficul de droguri. "Aceste evenimente exprimă un sabotaj clar al păcii totale. Le-am cerut autorităţilor să se deplaseze în teritoriu pentru a relua ancheta", a notat preşedintele Petro pe Twitter. El s-a deplasat la Neiva la scurt timp după fapte, pentru a lua "decizii urgente" împreună cu şeful poliţiei, a precizat preşedintele columbian.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰