Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sărbătoarea imnului SUA

Americanii au sărbătorit, cum numai ei ştiu s-o facă, împlinirea a 200 de ani de la scrierea versurilor imnului naţional. O ceremonie grandioasă a avut loc la Baltimore, oraşul în care a fost scris textul imnului

de Redactia Observator

la 15.09.2014 , 08:27

Americanii au sărbătorit, cum numai ei ştiu s-o facă, împlinirea a 200 de ani de la scrierea versurilor imnului naţional. O ceremonie grandioasă a avut loc la Baltimore, oraşul în care a fost scris textul imnului

Poemul "Drapelul Înstelat", care avea să devină textul imnului Statelor Unite, a fost scris la 14 septembrie 1814, într-un moment greu din istoria tânărului stat. Marea Britanie era în război cu Statele Unite iar flota sa a bombardat intens portul Baltimore.

În zori, poetul Francis Scott Key a văzut că drapelul american era, încă, ridicat deasupra oraşului iar această imagine l-a inspirat.

Vezi și

Aniversarea imnului a fost sărbătorită timp de o săptămână la Baltimore. Preşedintele Barack Obama s-a oprit şi el în oraş pentru o vizită la muzeul unde era expus, temporar, manuscrisul original al textului.

Onoarea de a rosti discursul de la ceremonia finală i-a revenit vicepreşedintelui Joe Biden, care a evocat un pasaj din jurământul de credinţă rostit de noii cetăţeni ai Statelor Unite. "Pentru că suntem o singură naţiune, în puterea lui Dumnezeu, indivizibilă, cu libertate şi dreptate pentru toţi!".

A urmat cel mai amplu foc de artificii din istoria oraşului Baltimore, acompaniat de orchestra simfonică a oraşului.

Poate pentru a arăta că arta şi cultura sunt mai presus de tensiunile politice momentane, una dintre piesele muzicale din program i-a aparţinut marelui compozitor rus Ceaikovski. Şi s-a potrivit de minune cu omagiul adus drapelului Statelor Unite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Sărbătoarea imnului SUA