Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sârbii au 3 milioane de arme de foc. Preşedintele Vucic, după atacurile soldate cu 17 morţi: "Vom dezarma Serbia, iar pedepsele vor fi drastice"

Atacurile din Serbia sunt situaţie care ne sperie, ne îngrijorează şi deschid încă un subiect de discuţie foarte important. Până de curând ne confruntam cu astfel de cazuri înfiorătoare în statele unde oamenii pot deţine arme chiar şi fără permis. Ei bine, iată, că acum lucrurile s-au schimbat, se întâmplă şi aici, la graniţa noastră. Serbia este singura ţara europeană care se află în top 5 mondial la ponderea armelor deţinute de civili, la mică distanţă de Statele Unite sau Yemen. Are un număr estimat de 39 de arme de foc la 100 de locuitori, cu menţiunea că acesta este un raport realizat în 2017, cel mai recent, de altfel. 

de Olivia Păunescu

la 05.05.2023 , 14:17

Locuitorii ţării au în posesie aproape 3 milioane de arme de foc, la o populaţie de nici 7 milioane de oameni. Ceea ce înseamnă că în ţară există o armă... la mai puţin de 3 locuitori. Dintre toate armele deţinute de civili, doar jumătate sunt înregistrate. Pe de altă parte, şi vânătoarea este foarte populară în Serbia, peste 78.000 de locuitori au permise de vânătoare, iar multe familii deţin arme în casă de generaţii. Ceea ce înseamnă că nici măcar autorităţile nu pot spune cu certitudine câte arme de foc se află, de fapt, în posesia oamenilor. 

Dacă ne uităm la ţara noastră, ne liniştim puţin. România este pe locul 164 în lume la deţinerea de arme în rândul civililor. Estimările arată că în ţara noastră sunt aproximativ 500 de mii de arme printre civili, însă mai puţin de jumătate dintre ele sunt înregistrate. 

Preşedintele Aleksandar Vucic: "Vom dezarma Serbia, iar pedepsele vor fi drastice"

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat vineri, după atacurile armate din ultimele două zile, soldate în total cu 17 morţi, că autorităţile vor lua măsuri urgente, una dintre acestea fiind înăsprirea drastică a condiţiilor de posesie a armelor, scopul fiind "dezarmarea Serbiei", relatează presa locală. Preşedintele a ţinut un discurs după tragedia din două sate de lângă Mladenovac, în care un tânăr de 21 de ani a ucis, joi seara, opt persoane şi a rănit alte 14. Atacul armat a intervenit la nici 48 de ore de la masacrul dintr-o şcoală publică din Belgrad, unde un elev de 13 ani a tras cu arma tatălui său şi a ucis opt copii şi un paznic, rănind alţi şase elevi şi o profesoară, într-un act tulburător şi fără precedent în Serbia pe care băiatul îl planificase cu o lună înainte.

Pe acelaşi subiect

Aleksandar Vučić a anunţat că guvernul va pregăti amendamente la Legea privind muniţiile, care vor înăspri restricţiile privind deţinerea de arme. "Sunt aproximativ 400.000 de persoane, toate vor fi supuse măsurilor de rigoare. Vom dezarma Serbia, iar pedepsele vor fi drastice. Pentru puţinele arme care vor rămâne, vor exista controale timp de şase luni, cu examene medicale, psihiatrice şi de altă natură, iar atunci când serviciile competente vor spune, se va efectua un test de droguri obligatoriu, anunţat cu doar 48 de ore înainte", a detaliat preşedintele.

De asemenea, Ministerul de Interne va emite un moratoriu asupra eliberării oricăror arme pentru următorii doi ani, inclusiv a armelor de vânătoare. Sancţiunile pentru deţinerea şi vânzarea neautorizată de arme vor creşte.

"În special, sunt majorate pedepsele pentru portul de obiecte periculoase, cum ar fi cuţite şi bricege, cu care copiii pot provoca răni grave prietenilor lor", a mai spus Vucic. El a adăugat că, deşi numărul de arme a fost redus în perioada anterioară, nu este suficient, ceea ce sporeşte insecuritatea publică.

Preşedintele a mai spus că a fost luată în considerare introducerea detectoarelor de metale la intrările în şcolile din Serbia, dar s-a ajuns la concluzia că acestă măsură nu ar ajuta prea mult, aşa că deocamdată fiecare şcoală din Belgrad va avea alocat un poliţist.

"Am sugerat să revenim la pedeapsa cu moartea, dar premierul şi guvernul au respins ideea, spunând că, alături de Belarus, am fi singura ţară de acest fel din Europa. M-au informat că este împotriva Convenţiei Europene", a mai declarat Vučić.

Olivia Păunescu Like

Responsabilitate! Este primul cuvânt care îmi vine în minte, atunci când mă gândesc ce implică meseria de jurnalist, un job pe care l-am îmbrăţişat şi care m-a îmbrăţişat, la rândul lui, semn că lucrurile bune în viaţă se întâmplă...

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Sârbii au 3 milioane de arme de foc. Preşedintele Vucic, după atacurile soldate cu 17 morţi: "Vom dezarma Serbia, iar pedepsele vor fi drastice"