Şeful CIA a vizitat în secret Ucraina. Călătoria ar fi avut loc înainte de rebeliunea de 24 de ore a grupului Wagner condusă de Prigojin
Război în Ucraina. Directorul CIA, William Burns, a vizitat recent Ucraina, unde s-a întâlnit cu oficiali ai serviciilor de informaţii şi cu preşedintele Volodimir Zelenski, a confirmat vineri pentru AFP un oficial american. Această vizită, care nu a fost făcută publică la momentul respectiv, a avut loc în contextul în care forţele ucrainene îşi continuă contraofensiva împotriva forţelor ruse lansate în iunie în estul şi sudul ţării.
Cu această ocazie, William Burns a reafirmat "angajamentul american de a împărtăşi informaţii pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruseşti", a declarat oficialul american sub rezerva anonimatului.
Potrivit cotidianului american The Washington Post, care a fost primul care a relatat despre această călătorie, liderii ucraineni au prezentat planuri de recucerire a teritoriilor ocupate de forţele ruseşti şi de începere a negocierilor de încetare a focului până la sfârşitul anului. Călătoria a avut loc în luna iunie, potrivit publicaţiei americane.
Burns "a mers în Ucraina, aşa cum a făcut-o în mod regulat de când a început agresiunea Rusiei"
Conform oficialului american, William Burns "a mers în Ucraina, aşa cum a făcut-o în mod regulat de când a început agresiunea Rusiei, în urmă cu mai bine de un an". Călătoria a avut loc înainte de rebeliunea de 24 de ore condusă la 24 iunie de şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a precizat oficialul. Această revoltă, percepută ca fiind cea mai gravă ameninţare la adresa autorităţii Kremlinului din ultimele decenii, "nu a fost un subiect de discuţie", a precizat el.
- Ucraina, sub ameninţarea unui dezastru nuclear. Pregătiri pentru cel mai sumbru scenariu: evacuarea a peste 300.000...
- Răsturnare de situaţie în Rusia. Oameni de încredere ai lui Putin erau în secret membri VIP ai grupării Wagner
- Zelenski i-a ordonat lui Zalujnîi să întărească armata în nordul ţării după sosirea lui Evgheni Prigojin...
- România ar putea lipsi de la summit-ul de securitate convocat de Macron, deşi avem războiul la graniţă: "Criza...
- Mesaj puternic venit de la Kremlin: "Pacea, nu războiul, este acum prioritatea pentru Rusia"
Statele Unite au încercat să clarifice în faţa Rusiei că nu au jucat niciun rol în rebeliune. Majoritatea marilor mass-media americane au relatat vineri că William Burns i-a telefonat şefului Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narichkin, după rebeliune, pentru a-l asigura că Statele Unite nu au fost implicate.
Zalujnîi: Lipsa armelor limitează contraofensiva ucraineană
Comandantul-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a declarat într-un interviu, publicat vineri de Washington Post, că lipsa armelor, în special a avioanelor de luptă, limitează contraofensiva ucraineană. Marţi, Statele Unite au anunţat un ajutor suplimentar de 500 de milioane de dolari pentru a sprijini contraofensiva, inclusiv muniţie pentru apărarea antiaeriană şi vehicule blindate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰